Au trecut 10 ani de când a luat marele premiu. Cum s-a transformat una dintre cele mai populare câştigătoare de la ”Dansez”

De: Cancan
Publicat: 22/01/2017 | 00:00

Aşa că, cel de-al treilea sezon din sezon din emisiunii a fost marcat de cazul Doinei Ocu, care alături de reporterul de ştiri de la ProTV, Sebastian Stan a dansat pentru fiica femeii. Cei doi au ajuns să fie marii câştigători, iar bruneta şi-a văzut cu ochii cum i se îndeplinea visul de a-şi ajuta micuţa, atunci când pleca acasă cu cei 50.000 de euro, care au reprezentat marele premiu.

Între timp, viaţa femeii s-a schimbat, după ce a adus pe lume cel de-al doilea copil, Tommy, în vârstă acum de 7 ani, iar acum se ocupă cu „normă întreagă“ de creşterea celor mici. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat ce face în prezent Doina Ocu, dar şi dacă mai ţine legătura cu foştii concurenţi ai ediţiei în care a participat şi ea.

„Nu, chiar deloc nu mai ţin legătura cu ei. Nu am mai vorbit, doar pe Facebook mai văd ce fac unii sau alţii, dar nu am ţinut legătura. Mă ocup de creşterea copiilor în continuare, am grijă de ei. O fac cu normă întreagă“, a povestit Doina Ocu, pentru CANCAN.ro.

Doina Ocu şi Cosmin Stan câştigau marele trofeu în 2007

Mai mult decât atât, tânăra se poate lăuda cu o familie foarte frumoasă, dar şi unită, având parte de tot sprijinul soţului său, cel care a fost de altfel şi singurul care aducea veniturile în casă, cât aceasta se ocupa de cei creşterea fiicei şi fiului lor.

„Acum suntem plecaţi în vacanţă, la schi, în Austria“, a mai spus fosta concurentă de la „Dansez pentru tine“. Cu toate acestea, micuţa Iris, în vârstă de 13 ani, încă are anumite probleme de care femeia se ocupă cu o răbdare de excepţie, pentru că are grijă ca acesteia să nu îi lipsească nimic şi să poată urma tratamentele de recuperare.