S-au tras draperiile și s-a făcut „întuneric” în restaurantul rafinat unde Cristian Popescu Piedone a dat un chef de pomină în cinstea sa și a soției. Se simte că domn’ primar a învățat să aprecieze altfel viața de om liber, după 13 luni, cât a ispășit în închisoare, pe nedrept! CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, o poveste de oraș cu oameni grei.
Însă haideți să le luăm pe rând. Edilul Sectorului 5 a sărbătorit 35 de ani de căsnicie cu femeia vieții sale, doamna Iulia. Chermeza s-a întâmplat joia trecută, la un restaurant italienesc, select. Cea mai specială parte a petrecerii a fost, fără discuție, „regimul” restrictiv impus de Piedone. Nimeni nu a avut voie să filmeze sau să se posteze vreun moment de la chermeză.
Cum relatam anterior, singura imagine ce a scăpat de la petrecerea lui Piedone îi are ca protagoniști pe talentatii Leo de la Roșiori și George Talent. Artiștii au venit pe rând și au concertat în locația aleasă de edil. Rispetto Cucina Italiana este un restaurant care aparține dezvoltatorilor multimilionari de la Militari Residence, Iulian Robu și Constantin Căpățână. Cei doi sunt unii dintre cei mai influenți jucători din piață, cel puțin în Sectoarele 5 și 6. Și pentru că tot suntem la capitolul prieteni cu greutate, Piedone a avut și meseni de seamă, majoritatea dintr-o zonă nu tocmai prietenă cu Justiția.
Cel mai important dintre invitați, Doru Cartofaru’, finul lui Nuțu Cămătaru, s-a aflat în capul ”mesei mirilor”, întregul eveniment desfășurându-se sub bagheta lui. Cel amintit anterior figurează ca dezvoltator imobiliar în sectorul 5, însă nu a fost lipsit de probleme cu legea. Tudor Constantin, pe numele real, a beneficiat de închiderea unui dosar, după ce îl împrumutase cu bani chiar pe șeful structurii care se ocupase de procesul acestuia, așa cum titrează ADEVĂRUL.
Un alt petrecăreț cu ștate vechi a fost Tonea Stoica, zis Toni Tăbăcaru de la Jilava. Și el comesean important. Acești invitați, aparent greu de mulțumit, au fost distrați la culme de artiștii antamați de gazda petrecerii.
„Am tras draperiile” s-a auzit de mai multe ori, fiind piesa favorită a lui Piedone. Edilul a evitat să favorizeze dedicațiile, cântăreții fiind privați de „ploaia de bani”, des întâlnită în cazul acestor chefuri. Prin urmare, sărbătoriții au băgat adânc mâna în portofel și i-au plătit pe cântăreți corespunzător. Nu de alta, dar toată lumea a trebuit să plece mulțumită de la chef.
( CITEȘTE ȘI: PIEDONE, ȘEF DE ORCHESTRĂ LA LOFT! CANCAN.RO L-A DESCOPERIT ÎN MIJLOCUL MULȚIMII: E ÎNCĂ NELINIȘTIT! )
Piedone nu s-a rezumat, așadar, la o simplă urare pe internet, ca să știe lumea cât de mult își iubește soția. Este un om de acțiune, deci a trecut la treabă și cheful de pomină de joi seară a venit la țanc, tocmai să-i amintească doamnei Iulia cât de iubită este. Pe lângă party-ul de pomină, nu putem să nu vă aducem în atenție și mesajul edilului pentru partenera de viață. Iar domn’ primar a reușit să fie dulce… cu multe inimioare!
„Demult, tare demult, într-o toamnă dulce, cu iz de basm, m-ai luat în povestea ta de iubire, m-ai învelit cu sufletul tău blând și m-ai răsfățat cu bunătate…
Și NE-am dus în fața lui Dumnezeu și-am îngenuncheat și NE-am amestecat visurile toate într-UNUL singur…
Și l-am numit… FAMILIE
Și-am pornit cu el prin lumea largă… să-l împlinim și să-l îngrijim și să-l protejăm cu iubirea noastră…
35 de toamne s-au perindat, de atunci, prin visul nostru, Iulia, iubito…
35 de toamne cu NOI DOI…
35 de toamne cu NOI DOI într-UNUL și același vis… de demult: FAMILIA IULIA ȘI CRISTIAN POPESCU
Fără TINE aș fi fost… NIMENI, frumoasa mea!
Fără TINE… cei mai buni și mai frumoși copii din lume nu mi-ar fi spus niciodată „tată”!
Fără TINE… n-aș fi fost niciodată iubit necondiționat de cei mai puri, cei mai buni și cei mai frumoși nepoți din lume!
Pentru 35 de ani de FERICIRE, Iulia, iubito, îți mulțumesc!
Te iubesc, așa cum i-am promis Bunului Dumnezeu să te iubesc!”
( ACCESEAZĂ ȘI: CRISTIAN POPESCU PIEDONE, REPUS ÎN FUNCŢIA DE PRIMAR AL SECTORULUI 5. ORDINUL OFICIAL AL PREFECTURII )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.