Chiar dacă vor deveni părinți abia în primăvara anului viitor, Meghan Markle și Prințul Harry au primit deja recomandări pentru alegerea unei viitoare bone.
Presa britanică susține că Prințul Harry și Meghan Markle s-au gândit deja la o dădacă pentru bebelușul lor, care urmează să vină pe lume în primăvara anului viitor. Cea pe care o vor să se ocupe de copil ar fi Connie Simpson.
Connie este super cunoscută, aceasta lucrând pentru numeroase staruri. Connie este cea care s-a ocupat de creșterea gemenilor lui Amal și George Clooney, dar și de copiii actriței Jessica Alba.
De asemenea, americanca a mai fost angajată și de Justin Timberlake și de Jessica Biel.
Connie Simpson, cunoscută sub numele de Nanny Connie, are o mare experiență în creșterea și îngrijoirea bebelușilor, lucrând de mai bine de 30 de ani în acest domeniu.
Se pare că dădaca Connie le-a fost recomandată lui Meghan Markle și Prințului Harry de cuplul Amal și George Clooney, de care sunt foarte apropiați.
Însă Connie nu se va ocupa singură de bebelușul lui Meghan Markle și al Prințului Harry. Ea va fi ajutată și de Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, care se va muta din America în Marea Britanie, pentru a fi alături de fiica sa.
Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, așteaptă primul lor copil, după ce s-au căsătorit în luna mai a acestui an. Meghan Markle, Ducesa de Sussex, urmează să nască în primăvara anului viitor.