„Au ras de fiul meu care zacea in pat”
Tatal lui Gelu Bute ne-a spus ca, in sfarsit, fiul sau a inceput sa vorbeasca. „Nu stie nimic. Nu stie ce s-a intamplat cu el. Nici nu stie unde se afla acum. Nu mi-a putut povesti ce s-a intamplat exact cu el. Astept sa vorbesc cu medicul, sa vad care este starea lui, sper sa fie bine”, spune Ion Bute, tatal victimei. Dupa internare, varul lui Lucian Bute a avut parte de o intamplare ciudata. Trei persoane straine au venit in salon si au ras de el, de felul in care arata. „Cand am fost ieri (duminica – n.r.) acasa, au venit cativa insi aici si au ras de fiul meu care zacea in pat. Mi-au zis asistentele. Cadrele medicale i-au dat afara pe acei baieti. Este foarte posibil sa fi fost chiar cei care l-au batut”, ne-a mai spus Ion Bute. Potrivit politiei, agresorii, in numar de cinci, au fost prinsi, ei fiind cercetati in stare de libertate, dupa ce l-au snopit pe Gelu Bute pentru o tigara.