Un copil în vârstă de doi ani a reușit să își șocheze părinții. Mama acestuia i-a oferit telefonul mobil pentru a se juca pe el, însă a făcut o descoperire incredibilă, dar și costisitoare!
Un copil în vârstă de doi ani, din New Jersey, a reușit să își șocheze părinții. Micuțul, care a fost lăsat să se joace pe telefon, nesupravegheat, de către mama lui, a reușit să finalizeze o comandă de pe un site, iar suma se ridică la aproape 2000 de dolari. Mai mult decât atât, părinții au aflat de „pățania” celui mic în momentul în care curierul s-a prezentat la domiciliu cu piesele de mobilier pe care le comandase.
Mama lui adăugase în coșul virtual de cumpărături câteva scaune, însă fără să finalizeze comanda. Nu se decisese ce ar dori să cumpere, așa că a lăsat produsele respective în „așteptare”. Dar, fiul ei, în vârstă de doi ani, i-a făcut o „surpriză” extrem de costisitoare, arată știrileprotv.ro.
Sursă foto: Pixabay