În jurul lor au apărut numeroase speculații, de-a lungul timpului, cum că ar forma un cuplu. Cu toate acestea, Edward Sanda și Cleopatra Stratan, căci despre ei este vorba, nu și-au asumat niciodată aceste lucruri. Însă acum au dat cărțile pe față și au recunoscut: ei formează cel mai proaspăt cuplu din showbizul românesc!
Sunt tineri, talentați și extrem de îndrăgostiți! Bucurie mare pentru fanii lui Edward Sanda și ai Cleopatrei Stratan, căci cei doi formează cel mai proaspăt cuplu din showbiz.
Totul a pornit în urmă cu ceva timp, atunci când toată lumea vorbea de faptul că cei doi artiști sunt împreună. Deși au negat, la momentul respectiv, Amna, buna prietenă a lui Edward Sanda, l-a dat pe acesta de gol. La Antena Stars, proaspătul iubit al Cleopatrei Stratan a recunoscut că cei doi formează o relație și, mai mult de atât, a avut numai cuvinte frumoase de spus la adresa ei.
„Da, suntem împreună! Atunci când au apărut speculațiile că noi eram împreună, nu eram. Colaboram strict muzical, ne vedeam la studio, am lansat o piesă împreună și după ce a bubuit toată chestia aia, am continuat să vorbim. Oricum vorbeam foarte mult și foarte des și cumva ne-am apropiat inevitabil. Am simțit că avem foarte multe în comun, avem o conexiune foarte frumoasă împreună și suntem chiar la fel în tot. Tot ceea ce am căutat eu vreodată, văd acum în ea. E chiar ce căutam eu”, a mărturisit Edward Sanda, pentru Antena Stars.