CANCAN.RO CONFIRMAT! Paparazzii site-ului nr. 1 din România au reușit să obțină primele imagini cu Ramona Olaru și Mircea Babagianu, partenerul său actual. Îndrăgostiți nevoie mare, cei doi s-au afișat în văzul tuturor, chiar în incinta mall-ului Băneasa! Vă prezentăm imaginile exclusive și povestea aferentă, pe larg, în cele ce urmează!
În urmă cu aproximativ două săptămâni, CANCAN.RO vă informa, în exclusivitate, despre faptul că Ramona Olaru se iubește cu un băiat de bani gata și cu nouă ani mai tânăr decât vedeta Antenei 1. (Vezi AICI povestea exclusivă)
Nu s-a afișat în spațiul public până acum cu noua cucerire, doar că, în aceeași măsură, sursele noastre bine informate au „demascat-o” pe asistenta de la Neatza. S-a chinuit ce s-a chinuit să nu-l scoată la vedere pe Mircea Babagianu, însă paparazzii publicației noastre n-au pierdut vremea. Și nici subiectul. Astfel că, în tot acest timp, au stat geană pe Ramona Olaru, fosta logodnică a lui Cătălin Cazacu și, totodată, fosta soție a lui Bogdan Olaru, și au reușit să obțină primele imagini cu aceasta și noul său partener de viață!
Unde și când? Chiar ieri, în incinta mall-ului Băneasa. Na… După o noapte agitată petrecută într-un club din Capitală, a doua zi blondina a avut nevoie de relaxare. Și numai bine s-a nimerit întoarcerea iubitului din Japonia. 😄 Ramoncita l-a luat și l-a dus la o deconectare de la toți și toate. Aferent, corespunzător, ca de duminică!
Hidratându-se încontinuu, că noaptea de dinainte fusese una grea, Ramona Olaru părea mândră nevoie mare! Cu umărul său lângă cel al iubitului, asistenta de la Neatza se simțea invincibilă. Și de asta avea și un zâmbet larg pe chip. Ce-i drept, simte fiorii unei povești de dragoste aflată la început. Fiind proaspăt ieșită din relația cu prezentatorul Cătălin Cazacu, poveste care avea nenumărate împăcări și despărțiri la activ, e foarte posibil ca Ramona să simtă stabilitate acum. De aici și zâmbetul larg despre care vă spuneam mai sus, dar și instastory-urile în care parte fericită maxim!
În luna februarie a acestui an, avea să se pronunțe despărțirea definitivă dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu. Și după separare, cei doi s-au mișcat la fel de repede dacă ținem cont de faptul că prezentatorul TV se combinase cu o colegă de trust. Se combinase, că s-au despărțit între timp. Dar acolo e altă poveste.
Astfel că, dacă motociclistul a trecut așa rapid peste separarea de blondina Ramona, nici ea n-a vrut să se lase mai prejos. Așa că, de mai bine de o lună și jumătate se iubește cu Mircea Babagianu, un tânăr în vârstă de 25 de ani, fiu al lui Gheorghe Babagianu, fostul șef de Cabinet al Prefecturii Ialomița.
Și partenerul Ramonei trăiește într-un lux absolut. Cu studii finalizate la Londra, băiatul deține un magazin de haine, Killem Clothing Line, obiecte vestimentare pe care le și promovează Ramoncita de zor pe Instagram. Mircea mai conduce un Mercedes G-Klasse, în valoare de 100.000 euro, și deține o colecție impresionantă de accesorii de lux, printre care brațări Cartier, ale căror valoare se ridică la ordinul zecilor de mii de euro, poartă haine aparținătoare ale brandurilor de lux și le asortează cu încălțări Christian Loboutin, printre altele.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.