Au iesit cu piscina la plimbare!
Pentru a-i ajuta pe cei care locuiesc sau sunt in vacanta la Berlin sa suporte mai usor temperaturile de peste 35 de grade Celsius, autoritatile din capitala Germaniei au venit cu o solutie salvatoare. Au instalat o piscina plutitoare imensa pe lacul Spree, unde oamenii, de la copii la adulti, se pot racori in voie. In „Badeschiff”, piscina-barca, turistii si localnicii nu doar ca se balacesc in voie, ci pot admira si privelistea. Uneori, in timp ce se afla in barca-piscina, dau nas in nas cu familii de lebede iesite la plimbare pe lac sau cu sportivi care fac caiac-canoe. De o parte a locului unde este instalata „Badeschiff” se afla un parc imens, iar de cealalta parte se vad cladiri imense de birouri si magazine. Toti cei care au avut prilejul sa se distreze in barca-piscina, care masoara opt metri latime si 32 de metri lungime, s-au declarat incantati de experienta traita. „Unul dintre cele mai frumoase momente este cand barca-piscina trage la ponton si oameni sar in cele mai ciudate pozitii in apa, aruncand stropi care incotro”, a declarat Hans Muller, un tanar berlinez. Distractia de pe lacul Spree atrage zilnic si zeci de curiosi, care, in drumul lor spre serviciu, se opresc sa faca fotografii cu norocosii care se balacesc in „Badeschiff”.