Prinși cu frigiderul în… sac! Trei tineri din Pucioasa au dat atacul la un restaurant
Timp de mai multe zile, trei tineri din Pucioasa au pus la cale un furt dintr-un restaurant. Au pândit zona, s-au asigurat că nu-i vede nimeni și că localul, închis de ceva timp, nu este păzit. Apoi au pătruns în incinta restaurantului, de unde au luat două combine frigorifice.
Cu mult tact, le-au băgat în saci de rafie, ca să nu dea de gândit, în caz că se întâlneau cu cineva pe drum, și au pornit cu ele către un centru de colectare a fierului vechi.
Operațiunea „perfectă” s-a dovedit un eșec total. Tinerii, cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani au dat nas în nas cu jandarmii de la IJJ Dâmbovița care patrulau prin Pucioasa, în zona Debarcader. (VEZI ȘI: HOŢII SUNT INVENTIVI ÎN JUDEŢUL IALOMIŢA. PRIN CE METODĂ FURĂ ACUM. “UN FURTUN…”)
Prinși cu frigiderul… în sac, tinerii au fost legitimați și s-au ales cu dosare pentru furt. Ei au mărturisit că intenţionau să transporte bunurile la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestora.