Este deja a patra zi de căutări în locuinţa lui Gheorghe Dincă, suspectul din Caracal. Azi, achetatorii au anunţat că vor să intre cu buldozerul şi să spargă gropile cimentate.
UPDATE ora 10:22 – Anchetatorii ridică probe de la domiciliul lui Gheorghe Dincă și le încarcă în mașină.
Procurorii au ajuns deja de la primele ore ale dimineţii la casa lui Gheorghe Dincă. Încă de ieri, procurorii DIICOT – Structura centrală – împreună cu polițiștii specializați din cadrul Poliției Române au continuat activitățile de cercetare în dosarul cauzei, între care și cele de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi procesate.
„Activitățile de cercetare și căutare în locuința, în dependințele, în autoturismul și în autoutilitara inculpatului nu au fost finalizate, urmând a fi continuate și în cursul zilelor următoare, în mod neîntrerupt, în prezenta inculpatului și a avocatului său. Menționăm că activitățile de cercetare și căutare care nu presupun prezența inculpatului sunt încă în desfășurare”, se arată într-un comunicat al DIICOT.