Au fost nedespărţiţi pe scenă, însă Alexandru Arşinel ar putea lipsi de la înmormântarea Stelei Popescu! Mărturisirile dureroase făcute de marele actor

De: Cancan
Publicat: 24/11/2017 | 14:45

Citeşte şi: Stela Popescu a murit cu zile. Ce au spus organizatorii ultimului eveniment la care a participat actriţa despre ultima ei apariţie publică: „Am crezut că face o scenetă. Apoi am văzut că nu este aşa…”

În urmă cu câteva luni, Alexandru Arşinel a făcut mărturisiri emoţionant în cadrul într-un interviu despre marii actori care pleacă dintre noi. La un moment dat, el a recunoscut că nu mai suportă să participe la înmormântări.

„Nu mai pot să mă duc, întotdeauna în teatru am avut o poziţie mai răsărită, să spun aşa, adică eram ăla care trebuia să ţin cuvântul la înmormântarea lui Puiu Călinescu, la Zizi Şerban… şi mi-a venit rău la un moment dat.

Şi am zis că nu pot să mă mai duc. Lâsând deoparte şi condiţia mea fizică după atâtea operaţii de hernie, nu pot să merg să stau în picioare, dar nici să mă duc să stau jos în fund în biserică în timp ce toată lumea în picioare… psihic nu mi-e bine, mai ales că SUNT ŞI EU PE LISTĂ”, a declarat atunci Alexandru Arşinel, potrivit jurnalul.ro.

Stela Popescu a fost găsită moartă pe 23 noiembrie

Celebra actriţă a fost găsită fără suflare în casa ei din Bucureşti de fiica vitregă, Doina Maximilian. Ea a venit într-un suflet, după ce artista nu i-a răspuns de mai multe ori la telefon. Stela Popescu va fi condusă pe ultimul drum duminică, 26 noiembrie. Regretata actriţă va fi înmormântată la Mănăstirea Cernica lângă cel de-al doilea soţ, Puiu Maximilian.

„A fost dorinţa ei să fie înmormântată lângă soţul ei, Puiu Maximilian, cum i se zicea acestuia în breaslă. La începutul carierei sale, Stela Popescu s-a îndrăgostit nebuneşte de scriitorul Mihai Maximilian, cu care s-a şi căsătorit în 1969. El îi compunea versurile la scheciurile pe care Stela le interpreta. După moartea lui Puiu, Stela Popescu tot timpul spunea că doreşte să fie înmormântată lângă soţul ei”, a mărtursit Oana Georgescu de la Teatrul Constantin Tănase, potrivit adevarul.ro.