Au fost afișate rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Câți elevi au obținut medii peste 9

De: Cancan
Publicat: 06/09/2019 | 17:16
Au fost afișate rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Câți elevi au obținut medii peste 9

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă au fost publicate vineri, 22 de elevi obținând medii peste 9, anunță Ministerul Educației Naționale.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor de candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat 2019, în sesiunea august-septembrie, au fost publicate.

Un număr de 22 de elevi au obținut medii peste 9, cea mai mare medie fiind 9,78, obţinută de un elev de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu.

Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2019, care a început, miercuri, 21 august, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.