Au „făcut-o” din cuvinte! Ei sunt cei pe care Raluka nu-i poate refuza

Publicat: 08/11/2021 | 18:00

„Liniște”, acesta e momentul mult așteptat de Raluka! După ce, săptămânile trecute, a stat ca pe ace din cauza stării de sănătate a mamei sale, acum, cântăreața se poate, în sfârșit, relaxa. A „trișat” puțin, dar, cu siguranță, a meritat. CANCAN.RO are imagini exclusive cu artista! 

Problemele de sănătate pe care mama artistei le-a avut și pentru care a fost nevoită să o însoțească în Turcia au ținut-o într-o stare de tensiune constantă. Revenită în țară, cu vești bune din partea medicilor, Raluka a reușit să se detașeze și să se bucure de fiecare ieșire.

Raluka s-a relaxat în natură

Zilele trecute, artista a mers într-un parc din Capitală, unde s-a bucurat de vremea frumoasă, dar și de ceva dulce. O clătită cu ciocolată! Deși e o împătimită a sportului, iată că unele plăceri nu pot fi eliminate definitiv.

Raluka a ieșit în parc

Însoțită de o prietenă, dar și, cel mai probabil, de copiii acesteia, Raluka s-a distrat pe cinste. S-au plimbat, le-a cumpărat jucării și, cu siguranță, a devenit o și mai bună prietenă pentru ei, iar apoi s-au bucurat de momentele petrecute împreună. Din când în când, artista și-a mai aruncat câte un ochi și-n telefon, în ideea de a fi, pesemne, la curent cu tot ce se întâmplă.

Raluka le-a cumpărat copiilor câteva jucării

(CITEȘTE ȘI: RALUKA, DEZVĂLUIRI DESPRE ÎNCEPUTURILE CARIEREI MUZICALE! CUM A AJUNS ARTISTA CELEBRĂ? „CÂNTAM PE CASA SCĂRII”)

Raluka, voiaj de urgență în Turcia

Jurata de la „Superstar” a fost, nu demult, într-un spital din Istanbul. La început, se credea că scopul vizitei artistei și a mamei sale ar fi realizarea unor analize de tip check-up. Se pare însă că mamei cântăreței i-a fost recomandată intervenția chirurgicală.

În spitalele turcești, protocolul presupune cazarea însoțitorilor în aceeași rezervă cu pacientul pe care îl însoțesc.  Un spital despre care artista a avut cuvinte de laudă în postările sale de pe Instagram.

„După ziua de astăzi, după mai bine de 12 ore petrecute în spital, simt nevoia să vă povestesc pe scurt ce am trăit aici.În primul rând, nu mi-a venit să cred că eu chiar eram într-un spital. Designul, atmosfera, oamenii, totul este făcut astfel încât să îți mai ia grijile de pe umeri.

Doctorii de aici sunt niște oameni de milioane, cu suflet mai mare decât ne putem închipui noi vreodată.  Da, vreau aici să îi mulțumesc prietenului meu Ensar Duman, care mi-a recomandat acest spital, unde sperăm să reușim să găsim cea mai bună soluție pentru îmbunătățirea stării mamei mele”, a scris Raluka pe contul său.Raluka se numără printre cei patru membri ai juriului SuperStar, show-ul de mare succes de la Pro TV, alături de Marius Moga, Smiley și Carla’s Dreams.

(VEZI ȘI: RALUKA, IMAGINI DE PE PATUL DE SPITAL! ARTISTA ȘI-A ÎNGRIJORAT FANII: ”ORI LA BAL, ORI LA SPITAL….”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult