Au dus lumina în noaptea de Înviere și acum s-au trezit cu amenzi

De: Cancan
Publicat: 06/05/2020 | 18:01

Epidemia de coronavirus a dus la modificarea vieții pe care o cunoșteam înainte. Noile reguli care au fost instaurate pentru a limita răspândirea accelerată a virusului COVID-19 au fost destul de greu de acceptat pentru cetățeni. Unul dintre subiectele cele mai controversate a avut loc acum câteva săptămâni și viza modul în care se desfășura una dintre cele mai importante sărbători creștine, Paștele.

Pe marginea acestui subiect au fost mai multe polemici, iar într-un final s-a stabilit că oamenii nu pot participa la slujba de Înviere, însă pot primi lumina Sfântă acasă. Mai mulți credincioși din Dolj, care au mers la casele cetățenilor să ducă lumină în noaptea de Înviere, s-au trezit cu amenzi, în valoare totală de 24.000 lei. (CITEȘTE ȘI: VESTE ULUITOARE PENTRU ROMÂNI! AMENZILE PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDONANȚELOR MILITARE SUNT NECONSTITUȚIONALE)

„Am primit împreună cu doi camarazi ai mei zilele trecute „răsplata” că am vestit Învierea. Calculând în total cuantumul amenzilor se ridică la 24.000 lei. Țin să precizez că în urma discuțiilor avute cu camarazii mei am ajuns la concluzia că a fost cea mai frumoasă noapte de Înviere petrecută în decursul vieții… Vom contesta aceste procese verbale de amendă încheiate ulterior, care nu respectă procedurile legale, încheiate fără martor asistent și semnătura contravenient, cât și cuantumul amenzilor care este vădit disproporționat cu posibilitățile noastre”, a fost mesajul postat pe Facebook de către Adrian Jianu, unul dintre credincioșii care a împărțit lumină.

Amenzile, declarate neconstituționale

După ce s-au trezit cu amenzile, aceștia le-au contestat și se pare că au câștig de cauză. (VEZI ȘI: PREMIERUL VIKTOR ORBAN IRONIZEAZĂ ROMÂNIA PE FONDUL „TENSIUNILOR” CU PREȘEDINȚIA. ȘEFUL GUVERNULUI DE LA BUDAPESTA A POSTAT IMAGINE INCREDIBILĂ. UNGARIA MARE, CU TOT CU TRANSILVANIA. FOTO)

„În urma deciziei de azi a Curții Constituționale amenzile au fost declarate neconstituționale. Vom câștiga în urma contestării în instanță a proceselor verbale, cerând anularea lor și exonerarea de plată a amenzii”, a mai scris Adrian Jianu.