Primele cireșe au apărut pe tarabele piețelor din România, însă și în 2024 prețul lor este unul exorbitant. Aceste fructe au ajuns să stea mai mult pe post de bibelou pe tarabe, căci nu mulți sunt cei care își permit să le cumpere. Cireșele au ajuns să fie mai scumpe ca aurul, iar românii sunt revoltați. Însă, comercianții au și o explicație pentru prețul ridicat al cireșelor. De ce au ajuns fructele să coste atât de mult?
Deși încă nu este sezonul, primele cireșe și-au făcut apariția în piețe. Mari, roșii și apetisante, acestea le fac cu ochiul tuturor clienților, însă când aceștia se aproprie și văd cât costă kilogramul au parte de o surpriză de proporții. Toată lumea știe că, mai ales în această perioadă, prețul cireșelor este unul ridicat, însă nimeni nu se aștepta ca aceste fructe să ajungă să fie mai scumpe ca aurul.
(CITEȘTE ȘI: CU CÂȚI LEI SE VINDE UN KILOGRAM DE ROȘII ÎN PIEȚE. ROMÂNII AU CREZUT CĂ NU VĂD BINE)
Deși mai sunt aproape două luni până la sezonul cireșelor, acestea au apărut pe tarabele piețelor din Constanța. Fructele arată foarte bine și oricui i se face poftă atunci când le vede. Însă, românii rămân doar cu pofta căci nu își permit să le cumpere, asta din cauza prețului uriaș.
Concret, în Constanța, un kilogram de cireșe se vinde acum cu 250 de lei. Prețul pare o glumă proastă pentru cei mai mulți dintre români, care deja sunt îngenunchiați de valurile de scumpiri. Fructele au ajuns să stea pe post de bibelou, căci oamenii doar le privesc, înghit în sec, iar apoi merg mai departe.
Astfel, putem spune că în 2024, cireșele au ajuns să fie mai scumpe ca aurul. Un kilogram de cireșe costă acum în Constanța mai mult decât un gram de aur comercializat de magazinele amanet. Metalul nobil de 14 k este evaluat în prezent la 160-180 lei gramul, iar cel de 18 k la circa 210-230 lei gramul.
Ei bine, însă, comercianții au și o explicație pentru prețul exorbitant al cireșelor. Aceștia spun că prețul ridicat se datorează distanței pe care fructele o parcurg până ajung pe tarabele din piețe. Cireșele vin tocmai din Chile, iar cei 13.000 de kilometri parcurși costă mult, așa că vânzătorii nici nu se gândesc să mai scadă prețul.
În acest an, nu doar prețul cireșelor i-a speriat pe români, ci și al pepenilor. Cei care au poftă de un astfel de fruct trebuie să scoată din buzunar în jur 200 de lei bucata. În cazul acestor fructe, vânzătorii cer 19,5 lei pe kilogram, însă nu se găsesc pepeni sub 8 sau 10 kilograme.
(VEZI ȘI: LOCUL DIN ROMÂNIA UNDE POȚI MÂNCA DOUĂ FELURI DE MÂNCARE CU DOAR 7 LEI. CE CONȚINE MENIUL, DE FAPT)