România este o țară frumoasă, cu numeroase atracții turistice, însă unele dintre ele sunt prea puțin cunoscute și explorate de turiști. Din această categorie face parte și cetatea medievală din Deva. Nu mulți sunt cei care ajung să o viziteze, însă aceia care au făcut-o au avut parte de o mare surpriză. Aici, prețurile sunt unele destul de mari, o doză de suc, de doar 0,33 l, ajungând să coste 20 de lei. Cât trebuie să scoată turiștii din buzunar pentru o sticlă de apă.
Majoritatea turiștilor nu poposesc prea mult în Deva, localitatea fiind mai degrabă tranzitată în drum spre mormântul părintelui Arsenie Boca de la Prislop sau în drum spre celebrele Grădini ale lui Zoe de lângă Simeria. Însă are și Deva atracțiile ei, iar una dintre acestea este cetatea medievală.
(CITEȘTE ȘI: Locul de poveste din România de care turiștii străini sunt fermecați. Este la doar 4 ore de București)
Principalul obiectiv turistic din Deva este cetatea medievală care se înalță pe dealul din nordul orașului. Construită pe un fost con vulcanic, cetatea a fost una dintre cele mai importante fortificații din Evul Mediu din Transilvania. Turiștii care vor să ajungă aici o pot face pe jos, pe scări, prin pădure, traseul fiind de aproximativ 20-30 de minute, dar și cu telecabina.
Telecabina a fost dată în folosință în luna martie a anului 2024. Însă, de atunci până acum a întâmpinat mai multe probleme și s-a defectat de mai multe ori, în cele câteva luni de când a fost pusă în funcțiune. Dacă aceia care ajung aici au ghinionul să nu funcționeze telecabina pot ajunge la cetate prin cele patru trasee prin pădure, trei putând fi parcurse pe jos, iar unul cu mașina.
Însă, norocoșii care vor ajunge la cetate cu telecabina trebuie să știe că un bilet dus-întors pentru adulți costă 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani și pensionari prețul este la jumătate. Turiștii care ajung aici se pot „delecta” și cu câteva băuturi răcoritoare cât așteaptă la coadă, dar ca să își potolească setea trebuie să bage adânc mâna în buzunar, căci prețurile practicate în Deva sunt unele destul de mari.
O doză de suc, de 0,33 l, costă la telecabina din Deva 20 de lei, în timp ce o sticlă de apă, la 0,5 l, se vinde la prețul de 10 lei, potrivit româniatv.ro. Prețurile sunt unele destul de ridicate, chiar mai mari față de cele practicate pe litoralul românesc, în plin sezon estival.