Atenţie şoferi! S-a schimbat legea. Ce greşeală îţi poate aduce o amendă de 5000 de lei

Publicat: 24/07/2022 | 15:05
Polițiștii nu au avut milă de omul de afaceri/ Sursă foto: arhivă presă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea cuantumului amenzilor pentru șoferii surprinși fără rovinietă. Iată ce amendă primeşti pentru lipsa rovinietei.

Conform prevederilor Legii pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cresc amenzile pentru toate categoriile de vehicule.

CITEŞTE ŞI: ESTE INTERZIS ÎN TOATĂ ROMÂNIA! SE DAU AMENZI USTURĂTOARE DACĂ FACI ASTA

Amenzile au crescut considerabil!

O astfel de amendă îți poate face o pagubă serioasă în buget. Legea promulgată mărește amenzile pentru lipsa rovinietei la fiecare categorie de autovehicule.

  • pentru autoturisme amenda este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei (limite majorate față de 250 lei, respectiv 500 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic – n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone amenda este de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei (limite majorate față de 750 lei, respectiv 1.250 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei (limite majorate față de 1.250 lei, respectiv 1.750 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone amenda este de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei (limite majorate față de 1.750 lei, respectiv 2.250 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) amenda este de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei (limite majorate față de 2.750 lei, respectiv 3.000 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) amenda este de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei (limite majorate față de 3.000 lei, respectiv 4.500 lei până acum)
  • pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei
  • pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.
Şoferii surprinși fără rovinietă primesc amenzi usturătoare

Conform legislației în vigoare, ai nevoie de rovinietă dacă te deplasezi pe următoarele tipuri de drumuri:

• autostrăzi;
• drumuri expres;
• drumuri naționale europene (E);
• drumuri naționale principale (DN);
• drumuri naționale secundare (DN).