Atenție, șoferi! Ce s-ar putea întâmpla cu amenzile. Un proiect normativ a fost adoptat la Senat.
Noi avantaje pentru șoferii care vor să conteste amenda primită sau suspendarea permisului. Un proiect de act normativ în acest sens a fost adoptat tacit la Senat și prevede că dacă ai fost sancționat în alt județ, vei putea depunde contestația la judecătoria de care aparții, conform domiciliului din buletin, potrivit Antena 3.
Șoferii care locuiesc în România vor putea contesta amenda primită în alt județ decât cel în care locuiesc la judecătoria de care aparțin. Contestarea procesului-verbal de contravenție se va putea face în aceeași perioadă ca în prezent, respectiv în cel mult 15 zile de la data în care șoferul află de sancțiune.