Atenţie, români! Poți face până la şapte ani de închisoare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Legea care prevede majorarea limitelor pedepselor şi amenzilor contravenţionale în cazul acţiunilor de cruzime faţă de animale a fost publicată în Monitorul Oficial al României. De acum înainte se poate ajunge la o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani de zile pentru omorârea unui animal.
Dacă până acum limitele amenzii erau între 1.000 – 3.000 lei, de acum înainte, o persoană poate primi o amendă contravențională cuprinsă între 3.000-12.000 lei dacă nu oferă animalului său un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție și asistență medicală.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Române care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situaţie de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile sau încredinţarea lui unei asociaţii sau fundaţii de protecţia animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii”, mai prevede proiectul.
VEZI ȘI: ATENȚIE, E INTERZIS ÎN TOATĂ ROMÂNIA! KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT VINERI LEGEA
Potrivit documentului adoptat, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă: a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor; b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare; c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă”.
De asemenea, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă: a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole; b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora; c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; d) rănirea cu intenţie a animalelor”.
Sursa foto: Pexels.com