Atenție români! O nouă lege a pescuitului a fost adoptată de Senat

Publicat: 05/07/2022 | 22:27
Pescar Sursă foto: Pixabay

Un nou proiect de lege a fost aprobat de către Senat. Parlamentarii au propus ca legislația pescuitului, fie el recreativ sau comercial, să se schimbe pentru a fi redus braconajul piscicol. Care sunt noile modificări?

În ultimii ani, braconajul piscicol a luat o mare amploare la noi în țară, așa că parlamentarii au propus un nou proiect de lege pentru a-l reduce. Acesta a fost recent adoptat de către Senat.

CITEȘTE ȘI: S-A DAT LEGEA AŞTEPTATĂ DE TOŢI PENSIONARII! CÂND LE INTRĂ BANII PE CARD? SE DAU 700 DE LEI

Ce prevede mai exact noua lege a pescarilor

Actul normativ prevede că tot fondul piscicol din România trece în grija Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, inclusiv peștele din Deltă. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului, prin care este vizată reducerea braconajului, este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.

Așadar, la momentul acesta, resursa este gestionată de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Contestatarii legii vorbesc despre mai multă birocrație, distrugerea echilibrului natural al zonei, iar pescarii se tem că nu vor mai fi lăsați să prindă peștele și să îl vândă, ca până acum.

În Delta Dunării sunt aproximativ o mie de pescari profesioniști care își pot arunca năvoadele oricând și oriunde, în limitele legii. Pe lângă ei mai sunt și amatorii. Doar anul trecut au fost eliberate 50.000 de permise.

Care este teama tuturor pescarilor

Teama pescarilor este că, dacă va prelua în administrare fondul piscicol, Agenția Națională pentru Pescuit va concesiona bălțile, așa cum a făcut-o în perioada 2005 – 2009, când a mai avut Delta în grijă.

Cel care a inițiat legea, senatorul George Scarlat, a declarat că trecerea fondului piscicol sub administrarea unei singure autorități a fost și o recomandare a Comisiei Europene, scrie ProTV.

„Inclusiv comisia ne-a sugerat, pentru că suntem singurul stat membru al Uniunii Europene care avem doi administratori ai resurselor acvatice vii, și au spus „Ne este greu să avem o relație cu doi administratori”, a precizat, George Scarlat, senator PNL, inițiator al acestei legi.

VEZI ȘI: DISPOZITIVUL OBLIGATORIU ÎN TOATE MAȘINILE DIN 6 IULIE. ȘOFERII NU VOR SCĂPA DACĂ ÎNCALCĂ LEGEA