Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași trebuie să recupereze de la angajați 8.300 de seturi anuale de vouchere de vacanță.
Voucherele, acordate în noiembrie anul trecut, urmează să fie recuperate de la angajații DGASPC, majoritatea întreţinători de persoane cu handicap.
Data limită de returnare expiră pe 26 noiembrie, iar valoarea totală a acestora se ridică la 12.035.000 lei, ţinând cont că valoarea unui singur set de vouchere este de 1.450 lei.
„Acest beneficiu l-au primit toţi angajaţii până acum, din toate instituţiile subordonate, dar, după verificări, s-a constat că nu toate au fost folosite, şi asta sa întâmplat mai ales în cazul angajaţilor din mediul rural“, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătotul de cuvânt al DGASPC Iaşi pentru ziaruldeiasi.ro.
Potrivit legislaţiei, angajatul are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă neuitilizate ori necuvenite la sfârşitul perioadei de valabilitate sau în cazul încetării contractului de muncă.
„Potrivit adresei pe care am trimis-o în toate unităţile, DGASPC este nevoită să se adreseze instanţei de judecată în vederea recuperării contravalorii voucherelor de vacanţă necuvenite sau nefolosite şi care nu au fost returnate conform termenului legal“, a adăugat Tiberiu Bantaş.