Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Vela – a semnat o ordonanță militară care a impus noi restricții în contextul pandemiei de coronavirus. Sunt, de altfel, măsuri firești care – chiar dacă limitează dreptul la liberă circulație, spre exemplu – devin puncte de reper esențiale în lupta permanentă dusă împotriva infecției cu COVID-19.
Potrivit ordonanței de urgență:
Articolul 27 din Ordonanța Militară nr 2/2020 prevede:
”Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență sau a dispozițiilor ordonanțelor militare ori a ordinelor emise pe timpul stării de asediu și al stării de urgență atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz”.
Amenzile, pentru cei care nu respectă prevederile acestei ordonanțe de urgență, încep de la 100 de lei, dar – atenție – pot ajunge, în unele cazuri, până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice, amenzile pot ajunge până la 70.000 de lei.
Cetățenii trebuie să fie responsabili, cu atât mai mult cu cât numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus crește, zi de zi, și în țara noastră. (VEZI ȘI AICI: AM AFLAT IDENTITATEA PRIMULUI OM DIN ROMÂNIA UCIS DE CORONAVIRUS. CINE E, DE FAPT, GHEȘA MONDIALUL, INTERLOPUL TEMUT ÎN TOT ORAȘUL FILIAȘI)