Atenție părinți! Care sunt simptomele infecţiei cu COVID la copii

Publicat: 05/08/2022 | 13:18

Dacă atunci când a apărut coronavirusul cel mai întâlnit simptom era pierderea gustului și a mirosului,  la mai bine de doi ani de la declararea pandemiei, lucrurile s-au schimbat. Astfel, în prezent, cel mai important simptom al COVID este durerea în gât, conform datelor obținute de la 17.500 de persoane care au fost testate pozitiv pentru virus săptămâna aceasta.

Însă, și la copii s-au schimbat simptomele. Pediatrul Diana Voican a aexplicat care sunt simptomele COVID la copii, dar şi cum putem face diferenţa dintre o răceală banală şi infecţia cu noul coronavirus.

”Infecţia cu COVID este o infecţie nouă, care a afectat şi copiii aproape în egală măsură cu adulţii, chiar dacă la cei mici au fost forme mai uşoare. Din păcate, nu este o boală bine definită ca alte boli pe care le cunoaştem. Infecţia cu noul coronavirus poate da diverse simptome şi fiecare tulpină care apare, vine însoţită de simptome diferite”, a spus medicul pediatru Diana Voican la Antena 3.

Simptomele infecţiei cu COVID la copii

Medicul a precizat că în noul simptomele digestive sunt foarte des întâlnite la infecția cu coronavirus la copii, ceea ce până acum nu s-a mai întâmplat.

VEZI ȘI: EXPLOZIE DE NOI CAZURI DE COVID ÎN ROMÂNIA! CEL MAI MARE NUMĂR ÎNREGISTRAT DIN LUNA MARTIE

”De exemplu, simptomele digestive au apărut în noul val, care în cele precedente nu au fost întâlnite. În ceea ce priveşte simptomele constante, febra este un indicator de infecţie cu COVID. Atunci când cel mic face febră şi suntem pe un vârf de val de COVID, trebuie să facem un test. 

Orice episod febril ar putea să ridice suspiciunea de COVID. Mai sunt şi alte elemente care atârnă în balanţă, precum un contact cu o persoana infectată, dar şi colectivitatea care poate pleda pentru apariţia unei infecţii cu COVID. 

Alte semne ar fi nasul înfundat, tusea, răguşeală sau durere în gât. Pot apărea durerile de burtică, durerile de cap, dar şi lipsa gustului şi a mirosului. Având în vedere că simptomele ne pot induce în eroare şi le putem confunda cu o banală răceală, indicat este să facem un test. Testul PCR este cel care ne dă şi diagnosticul.”, a mai spus medicul.