Atenție mare la “țepe”! Câți lei te costă dacă iei un taxi de la Gara Constanța până în Mamaia
O cursă de taxi de la Gara Constanța până în Mamaia poate să te coste cât masa pe care o servești după ce te-ai relaxat la plajă alături de persoana iubită! Tot mai mulți turiști s-au plâns de “țepele” pe care le-au descoperit atunci când s-au urcat într-un taxi sau l-au comandat prin vreo aplicație. Unul dintre cititorii noștri a povestit pe celebra adresă a redacției: pont@cancan.ro experiența sa delicată trăită la malul Mării Negre.
Câți lei te costă dacă iei un taxi de la Gara Constanța până în Mamaia
Potrivit mărturiilor făcute de bărbatul care ne-a scris, o călătorie făcută de la Gara Constanța până în Mamaia cu Bolt sau Uber costă 40 de lei. Însă, dacă vei face greșeala să comanzi un taxi prin intermediul unei aplicații din zonă, atunci, vei scoate mai mulți bani din buzunar.
“În cazul în care faci comandă de un taxi, atunci vei plăti 50 – 60 de lei. Însă, dacă te vei urca într-unul dintre numeroasele taxiuri care sunt staționate în fața gării, mulți dintre taximetriști îți vor zice că nu pun taximetrul și îți vor propune prețul direct, care e foarte mare, putând ajunge chiar și la 100 de lei”, a povestit un turist care s-a întors de curând în București din concediul petrecut pe litoralul românesc.
Așadar, mare atenție când alegeți cu ce doriți să vă deplasați din Gara Constanța până în stațiunea milionarilor. Pe lângă tarifele mari de la taxi, turiștii din Mamaia sunt nemulțumiți de lărgirea plajei în zona de nord, motiv pentru care unii merg să se relaxeze pe nisipul fierbinte din Năvodari. Câțiva dintre administratorii de plajă au venit cu o soluție care le-ar putea aduce neplăceri…
Mulți administratori de plajă de la Mamaia riscă amenzi
Mai mulți administratori de plajă de la Mamaia au riscat și au mutat șezlongurile mai aproape de apă, deși, nu au voie să facă asta. Iar acum ei ar putea fi amendați, relatează digi24.ro. Reprezentanții Apelor Române Dobrogea Litoral spun că patronii care au mutat șezlongurile vor fi întâi avertizați să le readucă pe sectoarele vechi de plajă. În caz contrar, vor primi amenzi.
Citește și: Prețurile au explodat! Cu câți lei se închiriază un șezlong sau un baldachin pe o plajă din Mamaia
În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.
Te-ar putea interesa: Ce salariu are un salvamar în Mamaia. Câți lei primește lunar (cu tot cu sporul de risc și bonuri de masă), după ce plajele s-au mărit și apa s-a adâncit
Sursa foto: tomisnews.ro