Atenție mare! Ce tip de înșelătorie circulă în perioada sărbătorilor de iarnă. Zeci de români au fost lăsați fără bani pe card

Publicat: 25/12/2022 | 13:57
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Un alt tip de înșelătorie circulă în perioada sărbătorilor de iarnă. Mulți români au rămas fără bani pe card, după ce au accesat link-uri false primite prin mesageria telefonului sau prin mail, în numele unor bănci. Iată detaliile mai jos, în articol.

În perioada sărbătorilor de iarnă, mulți români au devenit victime ale escrocheriilor online. Aceștia au primit pe telefon sau pe mail link-uri, în numele unor bănci, pe care să le acceseze. Cei care au trimis mesajele le transmitea faptul că le-au fost blocate conturile, pentru că o persoană ar fi încercat să se autentifice.

Atunci când primești astfel de mesaje trebuie să nu le accesezi, pentru că banca nu solicită validarea datelor prin e-mail. Mihai Rotariu, managerul de comunicare al DNSC, a explicat: „Este vorba despre nişte mailuri care vin în căsuţa noastră electronică, simulează a fi din partea băncii. Banca nu îţi va transmite un astfel de solicitări, nu va încerca să valideze astfel de date prin email. De regulă, te sună un operator sau există o altă modalitate mai securizată în care validează astfel de date extrem de importante. Ne uităm la adresa de mail exactă de pe care a venit acel mail. Dacă ne-a venit un mail în care ni se solicită datele bancare este un prim semn clar că este o capcană”.

Vezi și ATENȚIE MARE! O ALTĂ METODĂ DE ÎNȘELĂTORIE CIRCULĂ ÎN MEDIUL ONLINE. SUNT TRIMISE E-MAILURI FALSE ÎN NUMELE POLIȚIEI

Cum să te ferești de escrocheriile online

Evident, te poți expune pericolului de a rămâne fără bani nu doar prin e-mail, ci și prin mesageria telefonului. Silviu Strehaie, expert în securitate cibernetică, a explicat cum putem să ne ferim de astfel de înșelătorii și ce să facem în momentul în care sunt primite mesajele respective.

„În general, putem fi atacaţi cam în două direcţii: prin email şi prin mesaje pe telefon, de cele mai multe ori prin sms, dar pot veni şi prin reţelele de socializare sau alte aplicaţii. Dacă, totuşi, primim un mesaj, o reclamă la un produs care pare prea ieftin sau nu se potrivește cu ceea ce știm, în loc să dăm click pe link, putem să deschidem noi site-ul introducand manual adresa magazinului sa vedem daca magazinul există, dacă e ok. Dacă oferim informaţii financiare primul pas ar fi să anunţăm poliţia şi să blocăm cardul respectiv”, a spus expertul, arată observatornews.ro.

Citește și O NOUĂ METODĂ DE ÎNŞELĂTORIE CIRCULĂ PE INSTAGRAM! NU ACCESA SUB NICIO FORMĂ ACEST LINK

Sursă foto: Pixabay.com