Atenție mare atunci când mergi la plajă! Un copil de 13 ani s-a infectat cu o amibă devoratoare de creier după ce a făcut o baie în mare
Atenție mare atunci când mergi la plajă! Un adolescent din Florida, care s-a infectat cu o amibă care se hrănește cu creierul uman după ce a fost la plajă cu părinții săi, se zbate acum între viață și moarte pe patul de spital, scrie Today, citat de digi24.ro.
După ce adolescentul a fost dus la spital de părinții săi, doctorii i-au informat că amiba Naegleria fowleri, cunoscută mai bine ca „amiba devoratoare de creier”, a intrat în corpul copilului prin nas înainte să îi infecteze creierul.
De câteva săptămâni încoace, băiatul se zbate între viață și moarte la Spitalul de Pediatrie Golisano. Potrivit CDC, Naegleria fowleri este un organism unicelular care se găsește de obicei în apele dulci și calde. Poate provoca o infecție rară a creierului numită meningoencefalită amibiană primară (MAP) atunci când amiba intră în corp prin nas.
Cazurile de infecție cu meningoencefalită amibiană primară sunt foarte rare
Cazurile de infecție cu MAP sunt extrem de rare, dar devin ceva mai comune atunci când vremea este foarte caldă, ceea ce duce la scăderea nivelului apei și la creșterea temperaturii apei.
Simptomele inițiale includ dureri de cap, febră, stări de greață sau de vomă, urmate de înțepenirea gâtului, stare de confuzie, lipsă de atenție, pierderea echilibrului, convulsii și halucinații.
Un alt caz de infectare cu Naegleria fowleri a fost detectat luna aceasta în cazul unui localnic din Lake of Three Fires din Iowa, ceea ce a dus la închiderea temporară a plajei.
La mai puțin de două săptămâni după infectare, medicii au anunțat că acea persoană a murit. Doar 25% dintre cei infectați cu amiba devoratoare de creier scapă cu viață.
VEȘI ȘI: O AMIBĂ CARE SE HRĂNEȘTE CU CREIERUL UMAN, GĂSITĂ ÎN REȚEAUA DE APĂ DINTR-UN ORAȘ DIN TEXAS
Sursa foto: Pexels.com