Atenție! MAE recomandă cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în Republica Belarus, iar cei care se află temporar în țară să ia în considerare părăsirea acesteia
Pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe a fost emisă o atenționare pentru cetățenii români. MAE le recomandă acestora să evite călătoriile neesențiale în Republica Belarus, iar cei care se află temporar în țară să ia în considerare părăsirea acesteia.
În acest moment, pe site-ul oficial al MAE există o alertă cu privire la Republica Belarus, fiind situată la nivelul 5 din 9. Autoritățile recomandă cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în Republica Belarus, iar cei care se află pe teritoriul țării respective să ia în considerare părăsirea sa. Se recomandă părăsirea teritoriului cu zboruri comerciale încă disponibile sau pe cale rutieră.
”În contextul deteriorării situației de securitate din regiune, cauzată de agresiunea militară ilegală rusă împotriva Ucrainei, realizată inclusiv prin utilizarea teritoriului Republicii Belarus, și ținând cont de evoluţiile în planul situației regionale umanitare și de securitate, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în Republica Belarus, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare să părăsească teritoriul Republicii Belarus cât mai curând, prin intermediul mijloacelor de transport disponibile (pe cale aeriană cu zboruri comerciale încă disponibile sau pe cale rutieră). Totodată, MAE recomandă cetățenilor români să evite complet orice deplasare în zonele din vecinătatea frontierei Republicii Belarus cu Ucraina.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Minsk: +375291060090.”, transmite MAE.
De asemenea, pe site-ul oficial mai sunt notate alte aspecte: ”Accesul la rețeaua Internet poate fi întrerupt, limitat sau blocat, ceea ce face dificilă evaluarea condițiilor din anumite regiuni ale țării și/sau trimiterea de mesaje. De asemenea, pot exista perturbări ale serviciilor de transport public, limitări ale circulației rutiere și / sau închiderea unor străzi și zone publice”.
Citește și ALERTĂ! MAE LE CERE ROMÂNILOR SĂ PLECE DE URGENȚĂ DIN RUSIA
Există și o serie de recomandări pentru cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Belarus:
– să evite adunările publice
– să ia toate măsurile posibile pentru asigurarea securității individuale
– să monitorizeze mass-media locală pentru a fi la curent cu situația generală
– să evidete circulația pe timp de noapte
– să dețină permanent asupra lor documentele de identitate și călătorie, inclusiv viza sau permisul de ședere în Republica Belarus
Sursă foto: arhivă Cancan