Atenţie, imagini cu un puternic impact emotional! A desfigurat-o stomatologul! I-a scos 4 măsele, iar rezultatul este TERIFIANT

De: Cancan
Publicat: 19/09/2017 | 00:00

Cristina Ionela Neculcea are domiciliul în Livezi, dar îşi petrece 11 luni din an în Belgia, la Charleroi, acolo unde este angajată la un depozit de ambalat cartofi în caserole. De regulă, concediul anual, o lună, şi-l petrece în ţară, la Livezi.

Cristina povesteşte coşmarul prin care a trecut

Doar că, de această dată, zilele de odihnă i s-au transformat într-un coşmar. Din care nu reuşeşte nici acum să scape. Totul a început pe 23 august.

”Am fost la clinica Ţintaru din Livezi pentru a-mi pune doi dinţi. Odată ajunsă acolo, doamna dentist m-a chemat în cabinetul ei, s-a uitat şi mi-a spus că am patru măsele care nu sunt bune şi trebuie scoase. Mi le-a scos pe toate patru, am plecat acasă, spunându-mi să mă întorc a doua zi, să înceapă lucrarea la cei doi dinţi. Am revenit a doua zi (24 august 2017, n.r.), am intrat în cabinet, mi-a scos un dinte, apoi a început să îmi facă spălături cu clorit. Mi-a făcut de două ori, iar la a treia spălare, mi-a injectat prea tare în os şi de acolo mi s-a dus în obraz. Am simţit că iau foc, am ţipat, iar ea s-a schimbat la faţă, spunându-mi să stau liniştită. A început să apese pe faţă, să nu mi se ducă substanţele la cap. Apoi, soţul doamnei mi-a adus un Augmentin, după care mi-a dat o reţetă tot cu Augmentin. Mi-a spus să merg să o iau de la farmacie şi că pot să mă duc acasă, că o să mă umflu, se va învineţi şi că, după o săptămână, trece”, povesteşte femeia, pentru CANCAN.RO, site-ul numărul 1 din România.

A ajuns acasă, cu buza umflată, dar după câteva ore starea sa medicală s-a agravat. S-a speriat şi a plecat ca din puşcă la Urgenţe. (CITEŞTE ŞI: Veşti despre românca mutilată de un proxenet. Ce i-au recomandat medicii germani Ioanei Condea)

”După două ore, arătam oribil, buza se umflase din ce în ce mai tare, nu puteam mânca, nu puteam bea, unul dintre ochi mi se învineţise şi se umflase de nu mai vedeam …mă speriasem! După-amiază am plecat la urgenţe la Oneşti. Acolo, mi-au spus că aşa ceva nu au mai văzut şi că mă vor trimite la Iaşi, să vadă dacă acea substanţă a urcat la cap şi a afectat ceva! Ajunsă seara târziu la Iaşi, mi s-a spus cauza, mi s-a dat reţetă, spunându-mi-se să iau ambele reţete şi că nu a fost vina stomatologului, că asta se poate întâmpla oricui! Vă spun că doamna stomatolog din Livezi a făcut practica la Iaşi acum 6-8 luni, exact deasupra cu un etaj unde am fost eu la Urgenţe. M-au trimis înapoi la Oneşti, mi-au dat biletul de externare şi m-au trimis acasă fiindcă nu aveau ce să îmi facă, stăteam degeaba în spital!”, a continuat Cristina să-şi spună oful.

S-a dus la medicul legist!

Deranjată de tratamentul care i s-a acordat, Cristina a crezut că ”legistul” îi va face dreptate. ”După vreo trei zile, am mers la medicul legist, să cer certificat. Mi-a spus că-mi dă, dar să mai aduc nişte acte. M-am dus cu ele a doua zi, i-am spus că sunt aşa din cauza stomatologului (a văzut numele). S-a uitat la mine şi m-a refuzat, mi-a spus că pentru asta nu îmi poate da certificatul. «Dacă eraţi bătută, vă dădeam!» I-am spus: «Trebuie să merg acasă, să mă bată soţul şi să revin?», a rememorat femeia.

Îl acuză pe stomatolog: ”A vrut cu mită!”

Nu a rezolvat-o cu medicul legist şi a ajuns, din nou, la cabinetul unde a intrat pentru prima oară pe 23 august. ”M-a tot chemat la ea să îmi vadă starea, a încercat să rezolve treaba cu mită, dar nu a mers! Tot ce îmi spunea era că «îmi pare rău!» Dar suferinţa mea? Faptul că nu îmi venea să mă uit în oglindă? Că plângeam non-stop? Că ieşeam pe strada, toţi se uitau la mine şi, cu milă, spuneau: «Săraca, ce a bătut-o», dar nimeni nu ştia prin ce am trecut eu! În concluzie, nimeni nu ii poate face nimic, tot vina mea e!”, a încheiat Cristina Ionela Neculcea.

Colegii de muncă: ”Te-a bătut soţul!”

Cristina nu a rezolvat nimic, iar concediul i s-a dus, aşa că a trebuit să se întoarcă în Belgia. Şi-a propus să rezolve acolo situaţia disperată în care se afla. Povesteşte că mulţi dintre colegii ei de muncă au fost şocaţi când au văzut-o şi au întrebat-o dacă a bătut-o soţul: Au crezut că m-a bătut soţul, apoi le-am explicat totul şi am arătat şi fotografiile, biletul de la Urgenţe Oneşti… Au înţeles atunci totul!”

Femeia nu a ajuns, deocamdată, la un alt stomatolog. Urmează să o facă. Până atunci, are de suferit, după cum dezvăluie: Am dureri de cap şi atunci mi se umflă obrazul… La o oră, durerea dispare, mi se desumflă obrazul şi…tot aşa…! Urmează să consult un doctor aici!” (VEZI ŞI: Doctorul vedetelor, bun de plată! A pierdut procesul cu o pacientă…)

CRISTIAN BLĂNUŢĂ