Polițiștii din Suceava cauta urma unei fete de 15 ani, din comuna Mălini, care de joi este de negăsit. A plecat la școală și nu s-a mai întors, iar părinții ei sunt disperați.
Autoritățile transmit că minora, pe nume Lucanu Mihaela, de 15 ani, din comuna Mălini, sat Pâraie a plecat de acasă spre Şcoala gimnazială Pâraie la ora 7,15 fără a mai reveni la domiciliu. Minora se numește Mihaela Lucanu.
Înălţime – circa 1,55 – 1,60 m; greutate – 50 – 55 kg; păr lung până la umăr, blond închis (şaten); ochi căprui. La data dispariţiei era îmbrăcată cu blugi albaştri, hanorac albastru, geacă neagră şi bocanci negri.
Oricine are date sau poate oferi informaţii cu privire la minoră este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze SNUAU 112, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.