Atentie barbati: Viagra are ca efect secundar pierderea auzului!

De: Cancan
Publicat: 21/05/2010 | 00:00

La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Universitatea Alabama din Birmingham, care, in urma testelor, au dovedit ca pierderea auzului este legata de pastilele pentru intarirea performantelor sexuale.

Mai exact, inhibitorii care se gasesc in Viagra, dar si in Cialis si Levitra (medicamente pentru tratarea disfunctiei erectile) pot avea si un efect secundar, afectand auzul la cateva ore sau la zile de la administrarea pastilelor.

Studiul, realizat in perioada 2003-2006 pe un esantion de 11.525 de barbati in varsta de peste 40 de ani, arata ca la 18% dintre acestia s-a inregistrat pierderea auzului, iar cercetatorii spun ca riscul este ridicat in randul varstnicilor.

Conform statisticilor, 0,8% dintre barbatii de 40 de ani iau Viagra, iar procentul creste in randul sexagenarilor, 3,3%, in vreme ce 0,5% dintre octogenari apeleaza la medicamentele pentru imbunatatirea performantelor sexuale.