Atentie! Anuntul facut de meteorologi in aceasta dimineata! „In intervalul mentionat, va…”
Avertizarea transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va intra în vigoare luni, la ora 12.00 şi este valabilă până marţi, la ora 10.00, scriu jurnalistii de la Mediafax.
„În intervalul menţionat, va continua să plouă îndeosebi în sudul şi centrul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte. În judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu, precum şi în zona de munte a judeţelor Prahova, Braşov şi Sibiu, se vor mai cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, potrivit avertizării cod galben.
În sud-estul ţării, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50 – 55 de kilometri pe oră.
Marţi, aria ploilor se va restrânge treptat către sud-estul ţării, unde cantităţile de apă vor mai depăşi 15 – 20 de litri pe metru pătrat, iar în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50 – 55 de kilometri pe oră.
Valorile termice vor continua să scadă, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă în toate regiunile, a precizat ANM.
G.C.