Atacurile din Paris, Franta, au pus pe jar autoritatile din toata Europa. Tabloidul german Bild a intrat in posesia unor informatii precum ca liderii organizatiei Statul Islamic sustin ca Parisul a fost doar inceputul.
Tabloidul Bild a intrat in posesia unor discutii intre liderii Statului Islamic, care au fost interceptate de catre serviciile secrete americane, iar din acestea reiese ca ce s-a intamplat in Paris a fost doar inceputul.
Serviciul National de Securitate american (NSA) a reusit sa intercepteze convorbirile imediat dupa atentatul din Paris, iar liderii Staului Islamic vorbeau despre capitala Frantei ca fiind un semnal pentru o noua serie de atentate, anunta Bild, citat de Agerpres.
Unul dintre orasele vizate ar fi Roma
Din informatiile obtinute de jurnalistii germani, printre orasele mentionate de liderii islamici se numara Roma, din nefericire liderii organizatiei nu au discutat si despre planurile de atac.
De asemenea, cei doi frati, Cherif si Said Kouachi, autorii masacrului comis la saptamanalul satiric francez Charlie Hebdo – 12 morti, ar fi avut mai multe contacte in Olanda, mai anunta tabloidul Bild. Saptamana trecuta a fost una neagra pentru francezi. 17 persoane si-au pierdut viata de miercuri si pana vineri in atacuri jihadiste, facute de catre fratii Kouachi si Amedy Coulibaly, toti trei au fost ucisi de politistii francezi.
Fortele de ordine din Franta sfatuiti sa isi stearga conturile de Facebook
Ofiterii francezi sunt in stare de alerta. Potrivit CNN.com, politistii francezi au fost sfatuiti sa isi stearga profilurile de pe retelele de socializare, precum si sa nu iasa pe strada neinarmati. Toate aceste sfaturi au venit in urma ultimelor informatii, potrivit carora mai multe celule de teroristi au fost reactivate in ultimele 24 de ore.
De asemenea, sursa citata a mentionat ca Amedy Coulibaly, unul dintre suspectii omorati vineri in magazinul din Franta, a facut mai multe telefoane in care a dat directive ca mai multi politisti sa fie luati in colimator.
Nivelul stabilit de SRI este la “precaut”
Romania dispune din 2004 de un Sistem National de Alerta Terorista (SNAT), folosit in scopul sprijinirii procesului de planificare activitatilor antiteroriste la nivel national, precum si al informarii populatiei in legatura cu nivelul amenintarii teroriste. Pe site-ul Serviciului Roman de Informatii (SRI) putem vedea ce nivel de alerta terorista este in Romania.
–––––––––––––––––––––––––––––-
CITESTE SI
ATACUL ARMAT din Franta:Suspectii au fost LOCALIZATI
–––––––––––––––––––––––––––––-
“PRECAUT, informatiile disponibile si evenimentele recente indica un risc scazut de producere a unui atac terrorist”, este precizat pe site-ul SRI. (Sursa foto/video: youtube.com, telegraph.co.uk, AP Photo/Laurent Cipriani, JOEL SAGET/AFP/Getty Images) (A.S.)