Atentat terorist soldat cu 5 morți! S-a folosit o mașină capcană

Publicat: 08/11/2018 | 20:16

Cel puțin cinci oameni au murit într-un atentat în orașul irakian Mosul. A fost folosită o mașină capcană, care a fost detonate în plină stradă. Alte 14 persoane au fost rănite, unele dintre ele grav. Atacul cu vehicul-capcană a avut loc într-o zonă situată în partea de vest a oraşului Mosul. Oraşul Mosul a fost eliberat de sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic anul trecut, scrie mediafax.ro.

În ultimele luni, în Mosul au avut loc mai multe atentate, soldate cu morţi şi răniţi. (CITEȘTE ȘI: CRIMĂ MISTERIOASĂ LA CLUJ! ȘI-A OMORÂT SOȚIA, APOI A DECLARAT ÎN FAȚA ANCHETATORILOR: ”A PRIMIT SEMNALE, PENTRU A O UCIDE LA O ANUMITĂ ORĂ!”)

Un alt incident, dar în Fâșia Gaza

Un militant islamist palestinian a fost împuşcat mortal, joi, de militari israelieni, la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, anunţă autorităţile medicale palestiniene, citate de cotidianul Times of Israel. Incidentul a avut loc în cursul unor confruntări produse în zona Deir al-Balah, situată în centrul Fâşiei Gaza. (CITEȘTE ȘI: CE A ÎNCERCAT SĂ FACĂ POLIȚISTUL ÎNAINTE DE A SE SINUCIDE: ”VORBESC COLEGII PE HOLURI”)

Este vorba de primele violenţe soldate cu moartea unei persoane produse în ultimele zece zile în Fâşia Gaza, în contextul în care Israelul şi mişcarea islamistă Hamas negociază un armistiţiu durabil. (CITEȘTE ȘI: O AVERE LĂSATĂ PE UN PERON AL UNEI GĂRI DIN BACĂU. CE A PUTUT SĂ UITE UN BĂRBAT)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult