Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 24 rănite într-un atentat sinucigaş la Kabul, comis de un kamikaze pe o motocicletă care şi-a detonat încărcătura în apropiere de un convoi al partizanilor. Aceștia comemorau asasinarea, în urmă cu 17 ani, a comandantului Massoud, relatează AFP.
Atacatorul a vizat un grup de vehicule în centrul oraşului, potrivit unui comunicat al Ministerului afgan de Interne. Deflagraţia puternică a zguduit clădirile din împrejurimi, spărgând geamurile. Nici o grupare nu a revendicat deocamdată atentatul.
Massoud, un comandanta carismatic de etnie tadjică, a opus rezistenţă ocupaţiei sovietice în anii 1990, apoi talibanilor în timpul celor cinci ani de regim al lor, din 1996 până în 2001.
El a fost asasinat cu două zile înainte de atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, revendicate de către Al Qaida, care au determinat Washingtonul să lanseze o operaţiune militară în Afganistan, înlăturându-i pe talibani de la putere.
Convoaie de oameni înarmaţi, trăgând focuri de armă în aer pentru a comemora moartea lui Massoud, au terorizat capitala încă de la începutul zilei, forţându-i pe locuitori să stea acasă, notează AFP.
Sursă: Agerpres