Atentat cu masina-capcana impotriva Ambasadei Frantei la Tripoli

De: Cancan
Publicat: 23/04/2013 | 09:43

O sursa din domeniul securitatii libiene a declarat ca explozia a fost produsa de o masina-capcana.

Potrivit unui corespondent AFP la fata locului, cladirea, in care se afla sediul Cancelariei, a fost puternic avariata, iar o parte a unui zid al incintei a fost distrusa.

Doua masini parcate in fata ambasadei au fost arse. O sursa franceza a confirmat un „atac” impotriva ambasadei si a precizat ca un paznic a fost ranit grav, iar altul usor.

Explozia s-a produs la ora locala 7.00 (8.00, ora Romaniei). Ambasada functioneaza intr-o vila cu doua etaje situata la coltul unei strazi, in cartierul rezidential Gargaresh.

„S-a auzit o explozie puternica, la ora (locala) 7.00 (8.00, ora Romaniei). A fost o mare eroare ca Ambasada Frantei sa fie instalata in cartierul nostru”, a declarat un vecin venit la fata locului.

R.N.