Atacatoarea Mirelei Vaida, recalcitrantă și după agresiunea înfiorătoare de la “Acces Direct”. Avem primele imagini după ce a fost imobilizată și urcată în ambulanță

Publicat: 20/03/2021 | 10:23

Femeia care a atacat-o cu o piatră mare pe Mirela Vaida a continuat să fie recalcitrantă și după scenele înfiorătoare de la “Acces Direct”. Vă dezvăluim cum arată agresoarea în primele imagini surprinse după ce a fost imobilizată și urcată în ambulanță.

Atacatoarea Mirelei Vaida, recalcitrantă și după agresiunea înfiorătoare de la “Acces Direct”

Individa goală care a încercat să o lovească în cap pe Mirela Vaida cu o piatră se recomandă a fi Magdalena Șerban, criminala de la metrou. Ea a fost filmată de o echipă de jurnalişti de la Antena 3 în timp ce se afla într-o salvare, alături de echipajul medical. În momentul în care a văzut camera de filmat, ea s-a enervat și a început să gesticuleze alert, după cum puteți observa în galeria foto a articolului.

Atacatoarea prezentatoarei de la “Acces Direct” a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Cel mai probabil, ea va fi supusă unei expertize psihiatrice în urma cărei se va stabili dacă în momentul agresiunii avea discernământ.

În cadrul unui interviu oferit pentru Antena 3, Mirela Vaida a mărturisit că femeia pregătise o sacoşă plină cu pietre pe care a lăsat-o la intrarea în clădire. Printre lacrimi, cântăreața a subliniat că se teme pentru viaţa ei.

Agresoarea a fost urcată într-o ambulanță după ce a fost imobilizată de cei din staff-ul emisiunii “Acces Direct” © captură video Antena 3

Nu rata: Plânsă și încercănată, Mirela Vaida a luat o decizie surprinzătoare la scurt timp după ce a fost atacată la Acces Direct: “Mi-am văzut moartea cu ochii” | FOTO & VIDEO

Mirela Vaida, primele declarații după ce a fost atacată

“Ne-am întors în direct. Sunt în stare de şoc, fac eforturi mari să îmi revin. Am fost atacată fix în momentul în care am intrat în direct. După cum vedeți, avem platoul spart. Nu știm cine este doamna, a intrat dezbracată fix in momentul în care eu am ieșit pe porți, deci a făcut firul acestui atac foarte bine şi țipa: «Să îmi dai banii».

M-am interesat şi colegii nu ştiu cine este aceasă doamnă. Am chemat politia, am luat un calciu să pot să mă calmez şi sunt în şoc realmete. Îmi este frică pentru viaţa mea. Am fost ameninţată de Magdalena Serban, criminala de la metrou, care mă amenintă cu moartea. Am înţeles că este în închisoare încă”, a declarat prezentatoarea de la Antena 1 la câteva minute după ce s-a produs incidentul nefericit.

Citește și:  Mirela Vaida, confesiuni după atacul de la Acces Direct. A fost amenințată cu moartea de Magdalena Șerban, criminala de la metrou

Sursa foto: captură video Antena 1 & Antena 3