Un nou atac a avut loc în Franţa, chiar pe celebru bulevard Champs-Elysees. Doi poliţişti au fost împuşcaţi, iar unul dintre aceştia a decedat. Celălalt a fost rănit.
UPDATE 23:32 Direcţia antiteroristă a Parchetului din Paris a preluat investigaţia în cazul atacului armat
„Direcţia antiteroristă a Parchetului din Paris a fost sesizată în cazul atacului de pe Bulevardul Champs-Elysées, soldat cu moartea unui agent de poliţie”, au transmis autorităţile franceze, informează Mediafax, citând postul francez Europe 1.
Potrivit Ministerului francez de Interne, o maşină a oprit în dreptul unui vehicul al poliţiei, iar un individ a deschis focul cu o armă automată spre poliţişti. În schimbul de focuri care a urmat au murit un poliţist şi atacatorul.
Autorităţile franceze nu au stabilit dacă este un incident de drept comun sau un act terorist, iar un suspect este urmărit activ, au precizat sursele citate.
Premierul Bernard Cazeneuve s-a deplasat la ora 22.00 (23.00, ora României) la Palatul Elysée pentru a-i prezenta preşedintelui François Hollande un raport oficial despre incident.
UPDATE 23:24 Bilanţul a ajuns la un ofiţer de poliţie mort şi alţi doi răniţi
În Franţa este în vigoare starea de urgenţă în urma unei serii de atentate islamiste soldate în ultimii doi ani cu 238 de morţi.
Reuters relatează că s-au auzit mai multe focuri de armă într-o altă zonă aflată în apropiere de locul unde a avut loc primul incident.
UPDATE 23:00 Poliţia a închis o porţiune din bulevardul Champs Elysees.
Surse din poliţia franceză au dezvăluit că persoana care a deschis focul asupra poliţiştilor a fost ucisă. Autorităţile avertizează cetăţenii să evite zona Champs-Elysees.
Atacul armat a avut loc în zona celebrei braserii Fouquet’s, în faţa magazinului Yves.
Incidentul are loc cu doar trei zile înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa.