Atac dur la adresa lui Victor Cornea, după ce și-a declarat public iubirea pentru Andreea Bălan: „O păstrezi pentru a fi mai cunoscut”

Publicat: 22/08/2023 | 19:22
Andreea Bălan și Victor Cornea / Sursă foto: Facebook

La scurtă vreme după ce Victor Cornea a început să se mândrească în fața fanilor și să le spună cât de mult o iubește pe Andreea Bălan, gurile rele au apărut în secțiunea de comentarii. Chiar dacă unii internauți i-au lăudat pentru relația lor, tenismanul a fost acuzat că profită de vedeta de la Antena 1. Nici jurata de la Te cunosc de undeva nu a scăpat de critici. 

La una dintre postările cuplului, a apărut un comentariu care să le dezumfle entuziasmul. O persoană a acuzat faptul că sportivul și cântăreața nu ar putea avea copii, dar și că blondina are o fire dificilă. De asemenea, partenerul ei a fost făcut, într-un mod subtil, profitor:

„Andreea e divorțată, cu 2 copii. E în proces cu Burcea (George Burcea, n.r.). Este o fire complicată, narcisistă, te va distrage de la cariera ta. În plus, nu mai poate face copii. Ar trebui să apeleze la o mamă surogat dacă vrea copii. Sigur asta îți dorești? Sau o păstrezi pentru nevoile trupești și pentru a fi mai cunoscut?”, este comentariul răutăcios de pe Instagram.

Fanii artistei au sărit imediat, pentru a le lua apărarea. De asemenea, au punctat faptul că Andreea Bălan a fost doar la un pas să-și piardă viața la cea de-a doua naștere.

Andreea Bălan și Victor Cornea / sursă foto: social media

(CITEȘTE ȘI: Ce bolid de lux conduce Andreea Bălan. Suma ireală pe care a scos-o din buzunar pentru bijuteria pe 4 roți)

Ce a spus Victor Cornea despre relația cu Andreea Bălan

În cadrul unui interviu, sportivul a vorbit despre cât de mult în susține Andreea Bălan în tot ceea ce face. În plus, a precizat faptul că nu este deranjat de diferența de vârstă dintre ei, cei aproape 10 ani.

„Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)!

Sunt fericit și liniștit, cu siguranță. O apreciez foarte mult (pe Andreea Bălan, n.r.), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi.

O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, povestea Victor Cornea despre relația sa, potrivit Digi Sport.

(CITEȘTE ȘI: Andreea Bălan și iubitul tinerel, dulcegării în văzul lumii. „Spectatorii” au reacționat imediat. „Ne bucurăm pentru voi”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult