Atac cu iz mafiot în centrul Capitalei! Patronul unor celebre restaurante, snopit în bătaie în fața tuturor. EXCLUSIV

Publicat: 15/06/2023 | 08:59
Bătaie în centrul Capitalei / Foto: CANCAN.RO

Scandal uriaș în centrul Capitalei, miercuri seara! Patronul restaurantelor El Torito și Banjo Jack a fost snopit în bătaie într-unul din restaurantele pe care le deține, de lângă Foișorul de Foc. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale, după ce a fost lovit crunt cu un ciocan și un cuțit, fiind folosit și un pistol cu bile de către agresori. 

Un conflict violent a avut loc, seara trecută, în București. Patronul unor cunoscute restaurante din Capitală a fost bătut măr de mai multe persoane. Bărbatul a primit lovituri puternice cu un ciocan și un cuțit, ba chiar a fost folosit un pistol cu bile de către agresori. Victima a fost dusă de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, care fac acum cercetări pentru a-i identifica pe atacatori și pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat incidentul violent. Totul se putea transforma într-o adevărată tragedie.

CITEȘTE ȘI: CLIENTUL UNEI PIZZERII DIN VRANCEA, LUAT LA PUMNI CHIAR DE PATRON. DE LA CE A PORNIT TOTUL: ”ÎNCETEAZĂ, MĂ OMORI!”

„La data de 14 iunie 2023, în jurul orei 20.20, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați cu privire la faptul că, la un restaurant din Sectorul 2, are loc o agresiune între mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au identificat doi bărbați, unul dintre ei fiind preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea identificării și depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții Poliției.

CITEȘTE ȘI: OLTENII S-AU DEZLĂNȚUIT ȘI AU SCOS TOPOARELE ÎN PLINĂ STRADĂ. „GOGOAȘĂ”, LIDERUL ULTRAȘILOR FCU, PRINS ÎN OFFSIDE DE SUPORTERII ECHIPEI LUI MIHAI ROTARU

Patronul unor restaurante cunoscute din Capitală, snopit în bătaie/ Foto: CANCAN.RO

Ce s-ar fi întâmplat, de fapt

CANCAN.RO scoate la iveală detalii mai puțin știute din întregul conflict. Potrivit unor surse, patronul restaurantelor s-ar fi aflat la masă cu alți doi amici, când circa 12 motocicliști cu veste Hells Angels s-ar fi năpustit asupra a doi dintre ei. Furtună Octavian (n.r. patronul în cauză) și Cozma Costel au încasat lovituri crunte, apoi au ajuns pe mâinile medicilor. Cel dintâi a suferit răni destul de serioase, fiind sub atenta observație a cadrelor medicale. Martorii ne-au spus că mulți dintre agresori păreau străini, nicidecum români. Rămâne de văzut ce vor stabili autoritățile, în urma anchetei. Oamenii legii fac investigații pentru a afla cum s-a întâmplat întregul incident violent și de la ce a pornit, de fapt, totul.