”Astrul”, prima piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu!
Cartea lui Alexandru Cristian, ”Astrul”, este o piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu. O piesă dinamică, vibrantă despre viața marelui poet de care suntem sigur că veți fi încântați.(CITEȘTE ȘI: ANCA PANDREA NU ACCEPTĂ DISPARIȚIA REGRETATULUI IURIE DARIE! IMAGINI TULBURĂTOARE)
La Editura Magic Prinț Onești, a apărut prima piesă de teatru din istoria literaturii române despre marele poet Mihai Eminescu, scrisă de Alexandru Cristian.(CITEȘTE ȘI: CELEBRA BLOGERIȚĂ ȘI-A PĂRĂSIT IUBITUL MILIONAR PENTRU UN ARAB! PRIMELE DECLARAȚII DESPRE DESPĂRȚIREA-ȘOC)
Cartea lui Alexandru Cristian, ”Astrul”, este o piesă de teatru despre marele poet Mihai Eminescu. O piesă de teatru este o creație despre viață. Viață lui Eminescu a fost o luptă pentru desăvarsire, o luptă pentru cucerirea celor mai înalte culmi literare. Geniul lui Eminescu este întruchipat în piesă Astrul, un geniu pământean cu trăirile și simțirile sale. Eminescu este reprezentat că un om în căutarea idealului poetic, un ideal câștigat cu multă suferintă.
Astrul este prima piesă de teatru despre marele nostru poet în istoria literaturii române. Alexandru Cristian ne oferă o piesă vibrantă, dinamică care scoate în relief trăsăturile omului Mihai Eminescu.(NU RATA, AICI: BĂNICĂ JR. & SOȚIA ÎNSĂRCINATĂ ȘI-AU “LUAT INTERZIS” DE LA BODYGUARZI!)
Mai jos va oferim câteva citate:
Fragment din piesa de teatru ”Astrul”:
”Eminescu (în pat)
Ah,ce mari dureri de cap am,
Răsuflare mi-e grea, o piatră,
Pe inimă, mare simt ,o doină vreau acum,
Să mi se cânte să uit de boala asta rară.
Unde eşti tu Veronica?către alte lumi.
Alţi sori te vor mângâia, alte lacrimi
Vor curge în calea ta. Iară
Eu trist şi pustiit plec din această
Mică lume să mă întâlnesc cu Luceafărul
Acea unică stea preţioasă, prin ţară
Multe s-au schimbat, de când poetul
A căzut într-un abis, iar tristul
Tei îmi va cânta la mormânt , doina
Ţării şi a vieţii mele, nu mai suport rana
Din suflet , mă strânge ca un cleşte
Durerea ,n u mă-ngropa de viu,mai trăieşte
În mine o rază stinsă de viaţă.
Eminescu se ridică greu în picioare:
Unde eşti a mea ţară?
Ce-ţi doresc eu ţie, îţi doresc
Glorii şi vitejii, să ai ca pe vremea
Lui Ştefan, Mihai, iar marea
Dragoste a poporului să te inunde
Din belşug,iar o dată în clipe rapide
Să-ţi aduci aminte de mine ,un biet
Român ,ce viaţa astfel ţi-o sfârşeste.
Se ţine de cap,mari dureri
Ah, maestrul e nebun, mintea
E răvăşită ,vreau mângâierea
Şi alinarea ta mamă, nu mă uita.
Mamă unde eşti ,de ce nu-mi vii?
Vai am uitat complet, privirea
De lut ţi-e acoperită, braţele înţepenite
Pământul de mult te-a imbrăţişat,rupte
Gândurile sunt în mine,vreau să vin
La tine mamă,unde eşti?Uite,acolo eşti
La locul mângâiat de tei şi flori ,la Ipoteşti
Ipoteşti,Ipoteşti….”