Astra are un nou antrenor! Cine îl înlocuiește pe Edi Iordănescu

Publicat: 04/04/2018 | 19:02

Gheorghe Mulțescu este noul antrenor al Astrei, informează digisport.ro. Mulțescu (66 de ani) era liber de contract după despărțirea de Craiova, din aprilie 2017, iar acum se află la al treilea mandat pe banca giurgiuvenilor, după ce i-a mai pregătit în două rânduri: 2001-2002 şi 2012.

Înaintea numirii lui Mulțescu, pentru banca Astrei mai era luat în calcul și Marius Măldărășanu, antrenorul echipei secunde a Astrei. Gheorghe Mulțescu, poreclit „Smurd” pentru că resuscitează echipe, și-a început cariera de antrenor în 1990-1991, la Dinamo. A trecut de atunci pe la peste 30 de echipe, fiind recunoscut pentru stilul ofensiv abordat.

Edi Iordănescu a decis să plece de la Astra după înfrângerea cu Viitorul, scor 0-2. După partida respectivă, patronul Astrei, Ioan Niculae, l-a ironizat pe Edi Iordănescu. „Am avut o şedinţă, de comun acord s-a decis ca această colaborare să se încheie aici, au fost mai multe discuţii contradictorii. Am plecat la un drum greu, împreună am realizat lucruri frumoase, dar ce e frumos se termină repede. Multumesc Edi şi staff-ului lui pentru tot ce au făcut pentru Astra. N-aş putea spune că au fost nemulţumiri din punct de vedere profesional, am fi ipocriţi să spunem că nu ne-am îndeplinit un obiectiv care părea nerealizabil. Edi n-a mai putut suporta, patronul Niculae voia să jucăm ofensiv, să nu ne mai apărăm, să jucăm fotbal indiferent că terminăm pe locul 5 sau locul 6. La sfârşitul şedinţei Niculae a dat mâna cu Edi, au rămas în relaţii bune”, a declarat preşedintele executiv al Astrei, Dani Coman, la „Digi Sport Matinal”.

Bogdan Stanescu