Astra sparge gheața în Liga 1 însă rămâne cu „lanterna!”
Astra a bifat victorie a sezonului în Liga 1, scor 4-0 (0-0) cu Politehnica Iaşi, într-un meci disputat la Giurgiu în cadrul rundei a VIII-a.
Deși obținută la scor, victoria gazdelor s-a conturat greu, moldovenii ținându-le piept lui Constantin Budescu & co timp de 60 de minute, cele patru goluri ale Astrei fiind marcate în ultima jumătate de oră a confruntării.
Poli Iaşi a rămas în zece oameni încă din minutul 30când Francisc Cristea a primind cartonaş roşu pentru o intrare dură la Valentin Gheorghe. Egalitatea numerică s-a restabilit în minutul 52, când Valentin Gheorghe, care la faza din minutul 30 a fost avertizat cu galben, a primit al doilea avertisment și imlicit roșu. Zece la zece, Astra a fost mult mai bună și a reușit să-și adjudece victoria grație reușitelor semnate de Valerică Găman (min. 62), Constantin Budescu (min. 84 – penalty), Sebastien Wuethrich (min. 89) și Risto Radunovic (min. 90+2 – penalty).
În ciuda acestui success, Astra a rămas pe ultimul loc în Liga 1 cu 4 puncte, la fel ca și FC Argeș, formație care are însă un golaveraj superior dar și un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, moldovenii au coborât pe locul 12 cu 9 puncte, eșecul de la Giurigiu fiind al treilea consecutiv și totodată al cincilea înregistrat în acest campionat.