Theo Rose (25 de ani) a făcut anunțul pe care îl aștepta toată lumea. Antrenoarea de la „Vocea României”, de pe Pro TV, a dezvăluit care este sexul bebelușului pe care îl are alături de Anghel Damian (31 de ani).
Nimeni nu se aștepta ca Theo Rose să dezvăluie atât de repede sexul copilului, dar iată că evenimentul a avut loc. Artista a postat primele imagini de la petrecerea care a avut loc alături de apropiați. Toți cei prezenți s-au bucurat imediat în momentul în care au aflat dacă este vorba despre o fetiță sau despre un băiețel.
Așteptarea a luat sfârșit pentru toți fanii lui Theo Rose. Artista a anunțat care este sexul bebelușului pe care îl va aduce pe lume anul viitor. Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că este vorba despre… un băiat. Pentru că este o persoană care adoră spectacolul, vedeta nu a ratat ocazia de a face din dezvăluirea sexului primului său copil un adevărat spectacol.
Pe contul de Instagram al vedetei a apărut un videoclip de câteva secunde în care se poate vedea clar câtă lume a fost prezentă la marele eveniment. Toți au așteptat cu sufletul la gură momentul și eu ținut camerele pornite pentru a imortaliza fiecare secundă. Cei doi viitori părinți au rămas uimiți în momentul în care, în timp ce au deschis o cutiuță și au apăsat cu putere un buton care se afla în interiorul ei, în spatele lor au explodat trei artificii ce au lăsat în urmă un fum albastru, semn că bebelușul este băiat.
„De data asta aflați de la noi. Mâine vă arătăm mai multe de aici. Mulțumim tuturor!🙏🏽”, a scris Theo Rose pe contul său de Instagram.
După ce s-a aflat public faptul că iubita sa este însărcinată, Anghel Damian a făcut prima declarație publică. Actorul a mărturisit că atât el, cât și Theo Rose trec prin cea mai frumoasă perioadă din viața lor, iar bucuria de care au avut parte este una inexprimabilă.
„Este o perioadă din viața noastră în care suntem copleșiți de fericire și emoții. Vestea venirii unui copil este o bucurie inexprimabilă. Ne-am fi dorit să putem da noi vestea, să împărtășim bucuria noastră atunci când am fi simțit că trebuie făcut acest lucru. Dar tot ce contează acum este că suntem bine și le mulțumim tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune”, a declarat Anghel Damian, potrivit protv.ro.