Andreea Antonescu (40 de ani) a făcut anunțul pe care toți fanii săi îl așteptau. Aflată în ultimul trimestru de sarcină, artista a anunțat care este sexul bebelușului. Vedeta este în culmea fericirii și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va ține copilul la piept.
Andreea Antonescu urmează să devină mamă pentru a doua oară! În luna august, artista le dezvăluia fanilor că trăiește o poveste de dragoste și este extrem de fericită. Și asta pentru că… cei doi iubiți aflaseră că vor deveni părinți.
Încă din momentul în care a anunțat că este însărcinată, fanii vedetei au dorit să știe care este sexul bebelușului. Andreea Antonescu a vrut să păstreze discreția și abia acum, pe ultima sută de metri cu sarcina, vedeta a dezvăluit și sexul bebelușului.
După o poveste de iubire care durează deja de 11 luni, Andreea Antonescu și actualul său iubit au făcut marele anunț în ceea ce privește sexul bebelușului pe care amândoi îl așteaptă cu nerăbdare. Nu vă mai ținem foarte mult pe jar și vă spunem că fosta concurentă a emisiunii „America Express” urmează să aducă pe lume o fetiță! Vestea a fost dată chiar de către ea în urmă cu puțin timp pe rețelele de socializare.
„După cum bine știți, îmi place să împărtășesc cu voi cele mai importante vești din viața mea. Eu și iubitul meu suntem fericiți, emoționați și mândri totodată să vă transmitem că urmează să fim părinții unei minunății de fetiță! Te așteptăm cu nerăbdare, iubita noastră”, a anunțat Andreea Antonescu pe contul său oficial de Instagram.
Andreea Antonescu mai are o fiică de 11 ani pe nume Sienna, dintr-o căsătorie anterioară. Aceasta a renunțat la mariajul cu fostul soț în urmă cu patru ani, ca să se axeze pe carieră și pe îngrijirea fiicei sale.