Astea sunt cele mai blestemate mănăstiri din România!

Publicat: 24/08/2018 | 20:04

Blestemul este considerat un păcat de către Biblie, dar totuși de el se folosesc mulți oameni. Iată care sunt și cele mai blestemate trei mănăstiri din România

1. Blestemul asupra fratelui Dumitru, de la Mănăstirea Sf. Gherasim

Potrivit celor scrise în volumul „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete”, fratele Dumitru lua în batjocură sfintele taine și glumea pe seama Evangheliei. Încercând să-l potolească, duhovnicul mănăstirii îl mustra, iar uneori îl blestema, spunându-i: „Să-ți astupe Dumnezeu gura cea hulitoare, bârfitorule!” 

CITEȘTE ȘI: RUGĂCIUNE PENTRU EXAMEN. CE TREBUIE TREBUIE SĂ SPUI PENTRU REUȘITA LA BAC TOAMNĂ 2018

Până la urmă, blestemul s-a adeverit: mai multe persoane l-au forțat să înghită un cearșaf întreg. A murit sufocat chiar de către cei cu care se certa.

2. Blestemul de la Mănăstirea din Solca

Pe la 1600, Mitropolitul Anastasie Crimca a blestemat Mănăstirea din Solca din cauză că fusese exilat de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea (Crimca era susținător al lui Mihai Viteazu). „Casa pe care ai făcut-o să ajungă grajd de cai, crâșma și să se tragă în ea cu pușca ” – acesta era blestemul mitropolitului.

CITEȘTE ȘI: RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE. CELE MAI PUTERNICE RUGĂCIUNI DE MULȚUMIRE

După mai bine de jumătate de secol, Timiș Hmelnițchi, venit să-l apere pe Gheorghe Ștefan, și-a adăpostit caii în lăcașul de cult și a tras și cu pușca în interior.

După încă 200 de ani, alături de latura sudică a mănăstirii (pe fostul Paraclus, cu hramul „Sf. Gheorghe”) a fost construită o fabrică de bere, iar călugării au fost tocmiți să lucreze acolo.

Astăzi, din fosta fabrică nu au rămas decât zidurile, instalația fiind vândută la fier vechi.

3. Blestemul Sf. Calinic

Nici o femeie nu are voie să intre în curtea Mănăstirii Frasinei, nici măcar să se apropie de ea, din ordinul Sf. Calinic. Tocmai de aceea se spune că Mănăstirea are același statut ca cele de pe Muntele Athos.

CITEȘTE ȘI: ASTA E RUGĂCIUNEA PE CARE DACĂ O SPUI MARȚI TE VA PROTEJA DE TOATE RELELE PĂMÂNTULUI!

Se spune că, în urmă cu 3 secole, Sf. Calinic caută un lăcaș unde să se stabilească pentru a-I sluji Domnului. Găsind Mănăstirea Frasinei, a stat acolo o perioadă, apoi a plecat, urmând să se întoarcă. După un timp, când a bătut calea întoarsă, în loc de credință a găsit la mănăstire doar păcat, orgii, femei și băutură. Atunci a blestemat ca toate femeile care vor mai păși pe acolo să moară în chinuri.

Prima dată, blestemul a fost scris pe o stâncă. În prezent, el apare pe crucea plasată la intrarea în mănăstire.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult