Asta schimba tot! Urmatorul pas pe care il face Facebook! Nimeni nu se astepta la asa ceva

De: Cancan
Publicat: 05/10/2014 | 15:53

În ultimele luni, Facebook a organizat întâlniri cu experţi din industria medicală şi cu antreprenori şi se află în proces de construcţie a unei unităţi de cercetare şi dezvoltare pentru a testa noile aplicaţii, potrivit surselor citate de Reuters.

Compania doreşte să creeze „comunităţi de suport” care să aducă împreună utilizatori Facebook care suferă de aceeaşi afecţiune. Totodată, o echipă se ocupă de dezvoltarea unor aplicaţii pentru prevenirea unor boli, care i-ar ajuta pe utilizatori să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă.

Facebook se află, însă, în faza de strângere a ideilor, au declarat sursele Reuters.

Domeniul sănătăţii a fost dintotdeauna de interes pentru Facebook, dar alte produse au devenit priorităţi pentru companie, pe fondul cererii mari pentru acestea.

Recent, conducerea Facebook a înţeles că sănătatea ar putea funcţiona ca instrument pentru implicarea utilizatorilor pe reţeaua de socializare, datorită succesului neaşteptat al iniţiativei „Status: donator de organe” din 2012.

Separat, echipa Facebok a observat că oamenii cu afecţiuni cronice, precum diabetul, caută sfaturi de la persoane care au aceeaşi problemă de sănătate pe reţeaua de socializare. De asemenea, creşterea numărului de reţele online ale pacienţilor demonstrează că oamenii care suferă de aceleaşi boli tind să se reunească în comunităţi.

Una dintre marile probleme ale Facebook în legptură cu extinderea în domeniul sănătăţii este confidenţialitatea datelor împărtăşite de utilizatori.

De altfel, compania şi-a cerut scuze în mod oficial, recent, pentru manipularea fluxului de ştiri al unor utilizatori pe Facebook, cu scopul efectuării unor cercetări.

Competitorii Facebook au făcut deja primii paşi pentru extinderea în domeniul sănătăţii. De pildă, în iunie, Apple a lansat aplicaţia HealthKit, care colectează date strânse despre sănătatea utilizatorilor de alte aplicaţii ale dezvoltatorilor independenţi, printre care informaţii despre greutate, activitate fizică, ritm cardiac şi tensiune.

De asemenea, Google s-a aliat, în iulie, cu producătorul elveţian de medicamente Novartis pentru dezvoltarea de lentile de contact inteligente, care să îmbunătăţească vederea sau să monitorizeze starea de sănătate a purtătorilor.

G.C.