Referendului anunțat pentru redefinirea familiei în Constituţie a stârnit multă vâlvă în România și, după zile bune de așteptare, s-a aflat care va fi întrebarea scrisă pe buletinul de vot și la care românii trebuie să răspundă.
Întrebarea la care trebuie să răspundă toți cei care vor merge la referendumul pentru familia tradițională este: “Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, potrivit digi24.ro. Evenimentul ar urma să aibă loc pe parcursul a două zile, respectiv pe 6 şi 7 octombrie.
Românii aflaţi în străinătate în perioada votării vor putea vota şi ei la secţiile de pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele consulare, MAE având posibilitatea să amenajeze secţii de votare în plus cu acordul autorităţilor din ţările respective.
“Ministerul Afacerilor Interne va dispune măsuri pentru păstrarea ordinii, administraţiile centrale şi locale vor lua măsuri pentru a pune la dispoziţia primarilor spaţii pentru amenajarea secţiilor de votare şi personal, MAI cu sprijinul Autorităţii Locale Permanente va organiza instruirea prefecţilor şi subperfecţilor pentru organizarea referendumului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei, conform sursei citată mai sus.
Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Monitorul Oficial, ştampilele cu textul “votat” vor fi realizate de Monetăria Statului, iar confecţionarea timbrelor autocolante vor fi realizate de către Imprimeria Naţională, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Vă reamintim că Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei.
“Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în forma adoptată de Parlament va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 şi 21.00, pentru a asigura o consultare cât mai largă a cetăţenilor cu drept de vot. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu da sau nu. De asemenea, având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actele normative adoptate stabilesc dimensiunile buletinului de vot şi ale textului acesteia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare”, a mai declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei, conform sursei citată mai sus.