Cântărețul 6ix9ine a susținut un moment artistic pe scena de la „Beach, Please”, anul acesta. Unii dintre artiștii internaționali și-au format un obicei în a arunca cu sticlele de apă de pe scenă către mulțime. Acest aspect s-a întâmplat și la festivalul de la malul mării. Sticla de apă a „aterizat” pe pieptul unui fan, iar acum se vinde pe internet. Iată cât cere un tânăr, pe Olx, pentru sticla de apă pe care ar fi utilizat-o cântărețul.
Artistul 6ix9ine s-a aflat pe line-up-ul festivalului „Beach, Please”, care a avut loc la Costinești în perioada 10 – 14 iulie 2024. De-a lungul timpului, mulți artiști internaționali au dezvoltat obiceiul de a arunca cu sticlele de apă, cu tricouri sau alte obiecte către public. De data aceasta, cântărețul în vârstă de 28 de ani, originar din America, a aruncat cu sticle de apă către tinerii prezenți în primele rânduri, lângă scenă. Una dintre sticle a „aterizat” direct pe pieptul uneia dintre persoanele prezente la concert.
I-a venit ideea pe loc, așa cum spune și vorba „gunoiul cuiva, comoara altcuiva”. S-a gândit să câștige un ban oferind către vânzare sticla aruncată de artist, la festival. A încărcat o imagine pe platforma Olx, iar în dreptul anunțului a notat și prețul: 300 de lei, negociabil.
„Am fost în partea dreaptă a scenei, fix lângă drumulețul ăla înspre scenă și, la un moment dat, a aruncat sticla lui în zona aceast, fix în pieptul meu. Sticla miroase neobișnuit, presupunând că era pe ilegale la momentul respectiv. Nu pot pune filmulețe de când eram în mulțime aici. Dacă vreți dovadă, vă arăt în privat. Preț negociabil”, se arată în anunțul de pe Olx.
Artistul 6ix9ine a fost prezent la festival și anul trecut. Anul acesta, la „Beach, Please”, s-a aflat pe line-up-ul festivalului pentru data de 13 iulie 2024. A intrat pe scenă, după miezul nopții. În aceeași seară, au concertat Rich The Kid, Nle Choppa, Wiz Khalifa, Rick Ross și Lil Pump.
sursă foto: Olx, capturi video Youtube („Beach, Please”)