Asta da stire-bomba in fotbalul romanesc! Mutu si doi colegi au fugit din cantonament si au “citit” pana la 5 dimineata!

De: Cancan
Publicat: 29/01/2016 | 00:02

Pai, de cate ori ati mai auzit vreun fotbalist sa fie atat de prieten cu poeziile lui Eminescu sau cu romanele lui Dostoievski? “Trecut-au anii” insa, si de atunci si pana azi, Mutu a evoluat spiritual – cel putin, noi asa speram -, caci, altfel, haltele fotbalistice de pe la Ploiesti sau de prin India l-au cam tras definitiv la “depou”.

Ultima zvacnire de orgoliu a “Briliantului” a avut loc in aceasta iarna, cand Mutu s-a intors in Liga I (la ASA Targu Mures) ca sa prinda si el avionul de Franta, fara sa fie nevoit sa plateasca biletele de intrare la meciurile de la EURO.
Si uite asa, incarcat de incapatanare, Mutu si-a zis in sinea lui ca inca mai are ceva de spus in fotbal, chiar daca in ultimii ani a fost cam… mut.

ASA “cenaclu”, rar s-a vazut!

Ajuns la Targu Mures, Adi a incaput si el in charterul de Antalia, acolo unde noua lui echipa de club s-a cantonat in aceasta perioada. Fotbalul, marea lui dragoste (dupa Eminescu, Dostoievski, Kitty Cepraga, Alexandra Dinu, Rafaeli Bar, Consuelo, Bianca Dragusanu, Catalina Duca, Sandra Bachici, dar sa ne oprim aici ca nu avem tot spatiul din lume!) a revenit in viata lui!

Totodata, o alta mare dragoste a lui Adi l-a insotit in Antalia, pentru ca ea, de fapt, nu l-a parasit niciodata. I-a fost aproape zi si noapte: setea de… cultura!

Cariera lui Mutu la ASA Targu Mures e ca apa plata in vin

Si cum in charterul de Antalia nu putea sa bage la bagaje de mana cate “carti” ar fi vrut, Adi s-a gandit ca or avea si turcii “carti” ca doar n-or fi inculti! Cum sa fie populata de inculti tocmai natia care l-a dat lumii pe Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatura in 2006?!
Iar flerul nu l-a inselat pe Mutu! Exilat in cantonament, departe de proaspata lui sotie, Adi si-a alungat repede depresiile “post-maritale” retragandu-se in citit. Si, vorba aceea, daca deschizi o carte care iti place, nu o lasi din mana pana la ultima picatura, pardon pagina!

_________

CITESTE SI:

A plecat de acasă şi i-a pus “bodyguard”! Adi Mutu a părăsit căminul conjugal după doar 18 zile de mariaj!

Mutu si Sandra si-au oficializat relatia in SECRET, dar a aparut o mare problema. Risca sa le fie ANULATA casatoria!

Mutu si Bianca, intalnire de gradul zero intr-un restaurant! Cum a reactionat logodnica “Briliantului” cand i-a vazut!

_________

Asa se face ca in noaptea dinaintea celui de-al doilea “amical” din Turcia (cu Sepahan, campioana en-titre a Iranului), Mutu a evadat, dornic de “cultura” in biblioteca (a se citi vinoteca, daca vreti, daca nu, nu!) unui restaurant cu specific italienesc.

Mutu are literatura in sange chiar si pe terenul de antrenament

Mutu si tovarasii lui de echipa si, de asemenea, si de lectura – doi impatimiti ai “cititului”, Marius Constantin si Gabi Matei – au dat pagini dupa pagini pana la 5 dimineata ca, deh, o “carte buna” te prinde intotdeauna.

Problema a fost ca, dimineata, la prima strigare a antrenorului Petre Grigoras, cei trei membri ai “Cenaclului” au aparut cu intarziere la antrenament si cu ochii impaienjeniti. Li se invarteau literele in cap!

Mutu si Marius Constantin au fost declarati inapti pentru meciul cu iranienii, iar Gabi Matei (care probabil citise doar “prefetele” cartilor) a prins cu chiu, cu vai, cateva minute in amicalul ASA-ului. Rezultatul: vicecampioana din sezonul trecut al Ligii I a batut legandu-se pe picioare, cu mult NOROC (nu batem niciun apropo la berea omonima, ca gusturile in cauza sunt mult mai rafinate) o echipa mediocra!
Asadar, hai noroc, baieti!