Asia Express 2024. Zile de difuzare la TV + când începe emisiunea de la Antena 1

Publicat: 20/08/2024 | 13:50

Un nou sezon Asia Express este gata să ia startul. Și în sezonul șapte numeroase vedete curajoase își vor testa limitele în una dintre cele mai dure competiții. De data aceasta, cele nouă perechi pornesc pe Drumul Zeilor, cel mai lung și cel mai greu din toate sezoanele. Mai sunt numai câteva zile până când telespectatorii vor putea urmări cursa nebună din Asia Express. În ce zile de va difuza show-ul de la Antena 1?

Asia Express sezonul 7 revine la Antena 1 din 1 septembrie. Premiera o să aducă pentru telespectatori un maraton de cinci ediții, iar mai apoi programul show-ului o să sufere câteva modificări. În acest an, concurenții pornesc pe Drumul Zeilor, care este cele mai lung, având 11 etape în loc de 10, ca în sezoanele trecute.

(CITEȘTE ȘI: A DAT TOT DIN CASĂ! CUM SE PREGĂTEȘTE IRINA FODOR PENTRU EXPERIENȚA ASIA EXPRESS. “SUNT DESTUL DE CUMINȚICĂ, AȘA STĂ SITUAȚIA LA MINE”)

Asia Expres 2024 – zile de difuzare la TV

Un nou sezon Asia Express va începe în curând la Antena 1. Și în acest an, regulile sunt clare, iar cele nouă echipe vor trebui să se descurce fără telefoane, să supraviețuiască doar cu un euro pe zi și să îi înduplece pe localnici să intre în jocul lor. Concurenții o să fie purtați pe Drumul Zeilor prin țări precum: Thailanda, Malaezia, Indonezia, iar cei mai rezistenți vor ajunge până în Bali, acolo unde se va juca marea finală.

Asia Express 2024 va avea premiera în data de 1 septembrie și vine cu un maraton de cinci ediții consecutive. Mai exact, primul episod va fi difuzat duminică, 1 septembrie, de la ora 20:00, aventura continuând în edițiile de luni, marți, miercuri și joi, de la ora 20:30. Însă, după premiera maraton, programul de difuzare al show-ului o să se schimbe.

Concret, după prima săptămână de difuzare, Asia Express 2024 o să fie urmărită de telespectatori după programul deja cunoscut. Show-ul va reveni la patru ediții săptămânale: duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri de la 20.30. Fiecare episod va aduce noi provocări pentru concurenți și îi va pune în situații greu de imaginat.

Concurenții Asia Express 2024

Și în acest an, nouă perechi de vedete curajoase au acceptat provocarea lansată de Antena 1 și au intrat în unul dintre cele mai dure show-uri. Fiecare dintre concurenți a pornit cu emoții la drum, dar și cu speranța că o să ajungă cât mai departe în cadrul competiției. Iată lista completă a participanților:

  • Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson;
  • Nicolai Tand și Sorin Brotne;
  • Victor Slav și iubita lui, Selina;
  • Comedianții Ioana State și Mane Voicu;
  • Carmen Negoiță și sora ei, Andreea;
  • Mihai Găinușă și colega lui de radio Oana Paraschiv;
  • Betty Salam și Cătălin Vișănescu;
  • Andrei Ursu (Wrs) și iubitul lui, Vlad Condurache.

(VEZI ȘI: AM AFLAT CINE SUNT CÂȘTIGĂTORII DE LA ”ASIA EXPRESS”! CANCAN.RO ARE TOATE DETALIILE MARII FINALE!)